Deși politicienii aflați la guvernare vorbesc despre o economie stabilă, BNR anunță, luni, cel mai slab leu din istorie.
Astfel, euro atinge un nou record în raport cu leul, al 12-lea din acest an.
Astăzi, 19 aprilie, euro a ajuns la 4,9261 lei. Un record absolut!
Un euro puternic înseamnă o gaură în bugetul românilor. Printre serviciile tranzacționate în euro se numără: ratele la banci, împrumuturile în moneda euro, taxele la telefonie mobilă, chirii mai mari etc.
Dolarul american a scăzut cu 0,45%, la 4,0937 lei pe unitate.
Lira sterlină a urcat cu 0,36%, la 5,6851 lei pe unitate.
Francul elveţian a avansat cu 0,15% la 4,4797 lei pe unitate.
În acest context amintim o declarație a premierului Florin Cîțu de sâmbătă, cu privire la economia țării.Acesta a declarat, că, în contextul în care agenţia de rating Standard&Poor’s a păstrat ratingul de ţară, dar a modificat perspectiva economiei României de la negativ la stabilă, „eroii din economia românească, în această perioadă dificilă”, sunt companiile private, antreprenorii. El a afirmat că Guvernul a reuşit să reducă deficitul bugetar şi să aibă venituri mai mari la buget, fără a introduce noi taxe sau a le mări pe cele existente.
„Am reuşit să reducem deficitul bugetar, să avem venituri mai mari la buget, să stabilizăm economia, în condiţiile în care, aşa cum am promis, nu am introdus nicio taxă nouă şi nici nu am mărit vreo taxă existentă. Anul trecut, ca ministru de Finanţe, într-un guvern liberal, am vorbit despre încredere şi am cerut să aveţi încredere în mine, că voi lua măsurile cele mai bune pentru revenirea rapidă a economiei. Aşa s-a întâmplat. În trimestrul patru din 2020, România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană”, a afirmat premierul.
Comentează pe FACEBOOK













