duminică 18 ianuarie 2026

CFR va lansa o aplicație pentru achiziționarea biletelor de tren

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Pe 24 Iunie va avea loc lansarea primei aplicații mobile a celor de la CFR Călători, potrivit unui anunț făcut vineri de noul director general al companiei, Ovidiu Vizante, potrivit Hotnews. Anunțul a fost făcut cu ocazia lansării programului Trenurile Soarelui.

Călătorii își vor cumpara bilete de tren folosind aplicația care va fi valabilă doar pentru telefoanele Android în prima fază, dar se va stabili un termen de lansare a aplicației și pentru iPhone în câteva luni.

Compania mai vrea ca pe termen scurt să închirieze automotoare.

„CFR Călători își va face o strategie de închiriere de material rulant, pe termen scurt. Există pe site-ul de achiziții publice un anunț de consultare a pieței în care cerem persoanelor interesate să ne ajute în creionarea unui caiet de sarcini. Sper că la sfârșitul acestei luni să se încheie consultarea și pe 5 iulie am vrea să publicăm pe site-ul de achiziții rezultatul acestei consultări”, a precizat directorul general al CFR Călători.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist.
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro