marți 15 octombrie 2024

Ciolacu: Cei cărora în urmă cu 34 de ani le-au sângerat rănile aşteaptă încă să li se facă dreptate

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că avem datoria morală faţă de toate victimele inocente care şi-au pierdut viaţa şi faţă de cei care, la Revoluţia de la 1989, s-au jertfit în numele unui ideal. El a mai adăugat că nu trebuie să permitem distorsionarea faptelor trecutului, explicând că mulţi dintre cei cărora în urmă cu 34 de ani le-au sângerat rănile aşteaptă încă să li se facă dreptate.

Tinerii trebuie să ştie că libertatea pe care o au astăzi a fost plătită cu vieţile a mii de eroi, iar exprimarea liberă a opiniilor, opţiunea dialogului, fireşti şi necesare într-o democraţie, nu ar fi fost posibile fără înlăturarea regimului comunist opresiv, a mai declarat prim-ministrul, conform agerpres.

„Fiindcă suntem pe 21 decembrie, omagiem memoria victimelor comunismului, iar mâine şi victoria Revoluţiei române. Am un mesaj pentru tinerii din România, să ştie că această libertate pe care o au astăzi, şi li se pare ceva firesc, a fost plătită cu vieţile a mii de eroi”, a declarat Marcel Ciolacu, joi, în şedinţa de Guvern.

Premierul a punctat, într-un mesaj pe aceeaşi temă, că tinerii care anul viitor vor merge prima dată la vot trebuie să ştie că au acum această libertate pentru că o mână de curajoşi din generaţia părinţilor lor au înfruntat gloanţe în urmă cu 34 de ani, relatează sursa menţionată.

„Exprimarea liberă a opiniilor, opţiunea dialogului, fireşti şi necesare într-o democraţie, nu ar fi fost posibile fără înlăturarea regimului comunist opresiv”, a afirmat Ciolacu în mesajul transmis cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Comunismului în România, 21 decembrie, şi cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, 22 decembrie.

Premierul a punctat că adevărul istoric trebuie să fie cunoscut pentru a înţelege trecutul.

„Mulţi dintre cei cărora în urmă cu 34 de ani le-au sângerat rănile aşteaptă încă să li se facă dreptate. Ei şi întreaga societate românească trebuie să cunoască adevărul istoric pentru a înţelege trecutul. Iar pentru a ne proiecta corect viitorul, este nevoie să educăm tinerele generaţii în spiritul libertăţii, toleranţei, conştiinţei democratice şi combaterii tendinţelor extremiste şi xenofobiei. Libertatea, o componentă firească a societăţii noastre, trebuie, însă, protejată permanent pentru memoria trecutului şi siguranţa viitorului european al României”, a mai afirmat Ciolacu.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro