Premierul Marcel Ciolacu a transmis, într-un interviu acordat Bloomberg, că aliații Ucrainei trebuie să continue să susțină țara invadată de Vladimir Putin, altfel există riscul ca în Europa să apară mai multe sosii ale dictatorului de la Kremlin.
Marcel Ciolacu spune că guvernul va merge mai departe cu un „sprijin multidimensional” pentru Ucraina, chiar dacă aliații europeni dau semne de oboseală de război, în special din cauza conflictului dintre Israel și Hamas.
„România va continua să ajute Ucraina, indiferent de costurile politice care, oricum, sunt mai mici decât precedentul pe care l-ar crea o victorie a Rusiei”, a susținut prim-ministrul, pentru Bloomberg.
Totodată, liderul PSD a repetat că susține candidaturile Ucrainei și Republicii Moldova pentru aderarea la UE. El a menționat însă dificultățile în obținerea unanimității liderilor UE în această privință, având în vedere opiniile pro-ruse ale premierului ungar Viktor Orban și ale premierului slovac Robert Fico, care a revenit luna trecută la conducerea țării sale.
Premierul român a citat riscuri mai imediate în UE în contextul alegerilor viitoare și al ascensiunii extremei drepte în blocul celor 27 de membri. „Să nu uităm că anul viitor avem alegeri pentru Parlamentul European și dacă vom vedea mai multe voci extremiste în adunare – asta ar crea o vulnerabilitate mai mare în interiorul UE”, a spus Ciolacu.
Comentează pe FACEBOOK