Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o remaniere guvernamentală şi va exista o discuţie aplicată în acest sens în coaliţie. Ciolacu nu a vrut însă să dea și nume, dar se zvonește că pe listă sunt Eduard Novak, ministrul Sportului, ministrul Energiei Virgil Popescu şi ministrul Apărării, Vasile Dîncu.
„Sunt ferm convins că se va face la un moment dat o remaniere. Asta a fost discuţia de acum o lună, o să avem o discuţie mai aplicată în interiorul coaliţiei. Nu vreau să am o discuţie punctuală despre cineva anume. Mi se pare corect întâi să discut cu premierul şi pe urmă cu colegii mei. Nu vin aceste veşti la televizor date de cineva. Cred că un Guvern funcţionează şi cu remanieri. E ceva normal, nu că susţin o anumită remaniere sau nu”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi la Parlament.
Întrebat dacă ministrul Energiei Virgil Popescu e vizat de remaniere, Ciolacu a răspuns: „La fel cum m-am abţinut şi în ceea ce priveşte pe domnul ministru Dîncu, lăsaţi-mă să avem aceeaşi abordare corectă, în interiorul coaliţiei”.
Întrebat mai departe dacă vor pleca acasă membrii Executivului care nu vor fi capabili să reducă cheltuielile cu 10% la instituţiile pe care le conduc, Marcel Ciolacu: „Presupun că prim-ministrul are o grilă de evaluare”.
Comentează pe FACEBOOK