Fostul ministru de Externe, actual director al BNaR, Adrian Cioroianu, a reacționat dur față de jurnalista Emilia Șercan, care a postat zilele trecute, pe Facebook, un text în care , precizează că oamenii care vor să studieze la Biblioteca Națională îndură 16 grade Celsius, în timp ce afară sunt 18 grade.
Aceasta este acuzată de minciună și lașitate, iar Cioroianu cere o dezbatere cu privire la știrile lansate de Emilia Șercan despre Biblioteca Națională.
Directorul BNaR a postat pe pagina sa de Facebook câteva rânduri ca răspuns la postarea Emiliei Șercan ce a vizat Biblioteca – precizând că ”o să aveți altă dată parte de un răspuns detaliat” – cu titlul ”Dna Emilia Șercan, de la buna impresie pe care mi-a făcut-o cândva, la creatoarea de fake-news de azi”.
Emilia Șercan: Cam asta sunt condiţiile /Cioroianu e vazut doar la televizor
„Am fost azi la Biblioteca Naţională (da, asta e o veste proastă pentru unii) şi am fost şocată de frigul pe care trebuie să îl îndure puţinii cititori care se (mai) încumetă să meargă în acest loc. În zona spaţiilor libere pentru lectură, de la parter, acolo unde mai ales studenţii obişnuiesc să înveţe sau să lucreze pentru diverse proiecte erau 16,6 grade. Temperatura se vede pe termometrul pe care l-am luat cu mine de acasă special ca să văd câte grade sunt în cea mai importantă bibliotecă din ţara asta. Atmosfera era absolut dezolantă, cu oameni îmbrăcaţi mai ceva ca cei care au umblat azi pe afară în Bucureşti, pentru că pe stradă nu am văzut pe nimeni cu gluga în cap. Temperatura exterioară a fost azi de 18 grade”, a scris jurnalista pe reţeaua de socializare.
Din cauza frigului, o singură sală de lectură este deschisă, la etajul I.
„Activitatea a fost mutată la „economie” pentru că această sală este pe partea de vest a clădirii, latură pe care bate soarele şi e mai cald decât la „literatură”, unde temperatura nu trece de 13,5 – 14,00 grade. Cam asta sunt condiţiile în „România educată” a împăratului, pentru care statul plăteşte peste 7 milioane de lei ca să îi facă o casă cu două (două!!!) săli de fitness, că una nu-i ajunge, dar care stat nu găseşte bani să încălzească clădirea Bibliotecii Naţionale. Asta este respectul în „România educată” pentru studiu, muncă, învăţare. Îmi spuneau angajatele că în trecut aveau şi câte 80 de cititori pe zi în sălile de lectură. Mulţi dintre ei erau studenţi străini, deprinşi să înveţe la bibliotecă. Azi dacă am fost vreo 10 oameni de toţi. Angajatele erau îmbrăcate la fel ca tinerii pe care îi vedeţi în poze, cu hainele groase de stradă pe ele. Le-am întrebat dacă l-au văzut pe directorul Bibliotecii Naţionale, Adrian Cioroianu, venind prin sălile de lectură ca să se intereseze de situaţia în care stau cititorii şi angajaţii instituţiei. „Da, l-am văzut, dar la Digi24, nu pe aici”.
Adrian Cioroianu: Ar trebui să vă fie ruşine – deşi n-aş paria că aveţi astfel de scrupule
În replică, Adrian Cioroianu, o acuză pe EMilia Şercan că „minte”.
Acesta a explicat situaţia privind sistemul de încălzire al clădirii.
„Eraţi obişnuită să se teamă de dvs. sau să vă evite tot felul de prinşi cu mâţa în sac. Eu n-am de ce să mă tem de dvs., nici nu vă evit (ci vă invit!) şi, mai mult, le-am spus tuturor angajaţilor/angajatelor mei, pe care îi hărţuiţi cu tot felul de cereri (pe care le voi face publice, când voi avea timp, pentru că asta meritaţi) să nu se teamă de nimeni, nici de mine, dar nici de dvs.
Minţiţi când legaţi temperatura din bibliotecă de mandatul meu (din ultimii doi ani).
Clădirea, de la inaugurare, 2012, a avut probleme, atât iarna (căldura, câtă e, „urcă” la etajele superioare, prin atriumul central, nu din voinţa directorului, ci prin legile fizicii) cât şi vara (deseori, prin suprafaţa vitrată, efect de seră). De la inaugurare, clădirea nu are centrală proprie (depinde de apă caldă prin Radet) iar instalaţia de răcire e depăşită demult. Deci: dvs ori n-aţi intrat în clădire înainte de 2021 (şi v-a adus recent vreun bizar magnetism), ori aveţi vreo frustrare legată de angajaţii actuali sau de mine.
Minţiţi când daţi de înţeles tot felul de prostii legate de spaţiile adiacente bibliotecii. Pentru dvs si pentru toţi cei care plimbă intoxicări/fake-news: nici terenul din jurul Bibliotecii Naţionale, nici parcarea, nici gheretele de paznici, nici paznicii din exterior, nici pilonii etc. NU sunt în administrarea BNaR, deci orice comentarii pe aceste subiecte sunt intoxicări, minciuni sau fantasme ale unor necunoscători.
Doamnă Şercan, v-o spun amical, ca să nu ziceţi că vă ameninţă cineva: nu veţi putea evita la infinit o întâlnire directă, publică, cu mine, în care să vină fiecare cu cărţile pe masă, cu prezentul şi cu trecutul său.
Până atunci puteţi da cât vreţi cu pietre, dar să nu uitaţi că eu cred în efectul de bumerang al ideilor!”
Comentează pe FACEBOOK