Cîțu intervine în scandalul de la PMB

Premierul Florin Cîțu intervine în scandalul de la Primăria Capitalei, unde consilierii USR-PLUS refuză să voteze bugetul Bucureștiului propus de primarul Nicușor Dan. 

„Am auzit că la București nu a fost adoptat bugetul. Vorbesc și cu domnul Barna să îi chemăm pe cei de la București să vedem care sunt nemulțumirile. Este nevoie rapid să avem un buget al Bucureștiului, sunt cheltuieli și investiții care trebuie făcute. Vom avea o discuție să vedem cum vom ajunge la o soluție”, a afirmat Cîțu.

Bugetul Capitalei propus de Nicușor Dan a fost respins. Așa cum au anunțat, consilierii USR-PLUS nu au votat pentru. Aceștia susțin că edilul nu a fost discutat cu ei și că cifrele sunt nerealiste și umflate ”în mod populist”. Ei acuză că Nicușor Dan nu a făcut nicio reformă în administrație sau spitale, cer retragerea proiectului de buget și reluarea discuțiilor.

Comentează pe FACEBOOK