Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a precizat că a fost decisă în coaliţie să fie făcută o economie la bugetul de stat de aproximativ 12 miliarde lei, pe acest an, după punerea în aplicare a măsurilor de reducere a cheltuielilor statului. Acesta a mai spus că printre măsurile acestui plan se numără reducerea cu minim 20% a numărului de secretari de stat şi reducerea la jumătate a numărului de membri ai cabinetelor autorităţilor locale, comasarea între instituţii subordonate Parlamentului, Guvernului sau ministerelor, descentralizarea unor servicii, cât şi prioritizarea programelor naţionale de investiţii. O altă măsură vizată este cea de reducere cu 50% a numărului consilierilor persoanelor din conducerea companiilor de stat, precum şi diminuarea lumărul membrilor consiliilor de administraţie la cel mult şapte persoane, iar al celor din Comitetele de specialitate la cinci persoane.
„Am convenit, astăzi, în Coaliţie, o consolidare echilibrată a bugetului de stat, raportată la cheltuieli şi venituri. Astfel, ne dorim să asigurăm o dezvoltare robustă a României în următorii ani, dar şi să ne încadrăm, anul acesta, într-o cotă de deficit bugetar agreată cu organismele internaţionale. Am căzut de acord ca, pentru anul 2023, să avem o economie la buget de aproximativ 12 miliarde de lei. Aceasta va fi compusă, simetric, din aproximativ 6 miliarde lei provenite din reducerea cheltuielilor şi aproximativ 6 miliarde lei din asigurarea de noi venituri”, a scris Nicolae Ciucă, luni pe Facebook..
Liderul PNL a adăugat că a considerat obligatoriu ca, „înainte de orice discuţie despre veniturile la buget şi eforturi cerute mediului de afaceri sau populaţiei, să avem o decizie despre reducerea cheltuielilor statului şi despre viziunea creşterii economice a României pe termen mediu şi lung”.
„În momente ca acestea, statul trebuie să fie primul care dă dovadă că este gata să se eficientizeze pentru a asigura dezvoltarea României”, a mai precizat preşedintele liberalilor.
El a menţionat câteva dintre măsurile care vor fi luate pentru a reduce cheltuielile statului român.
„Referitor la reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar am agreat asupra câtorva zeci de măsuri, dintre care am să menţionez câteva:
„- Reducerea cu minim 20% a numărului de secretari de stat şi reducerea la jumătate a numărului de membri ai cabinetelor autorităţilor locale (preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, primari, viceprimari) şi ai reprezentanţilor autorităţii centrale în teritoriu (prefecţi şi subprefecţi);
– Reducerea numărului de funcţii de conducere de la 12 la 8 procente din totalul angajaţilor, desfiinţarea funcţiei publice de şef de birou şi creşterea numărului de persoane din subordinea celor ce deţin funcţii de conducere.
– Comasarea între instituţii subordonate Parlamentului, Guvernului sau ministerelor. Descentralizarea unor servicii, precum şi prioritizarea programelor naţionale de investiţii.
– În companiile de stat va fi redus cu 50% numărul consilierilor persoanelor din conducere. Numărul membrilor consiliilor de administraţie va fi redus la cel mult 7 persoane, iar al celor din Comitetele de specialitate va fi redus la 5”, a completat Ciucă.
„Totodată, indemnizaţiile cuvenite acestora vor fi reduse la echivalentul a trei salarii medii brute pe ramura de activitate, dar nu mai mult decât indemnizaţia lunară a unui secretar de stat. În plus, vor fi limitate salariile de bază ale personalului cu funcţii de conducere în companiile de stat”, a mai spus Nicolae Ciucă.
„Va fi creat cadrul legal pentru consorţii/parteneriate de achiziţii centralizate, la nivelul ministerelor cu OPC, precum şi între UAT-uri judeţene şi instituţiile publice subordonate din responsabilitatea altor unităţi administrativ-teritoriale. Acordarea voucherelor de vacanţă doar pentru funcţionarii publici care au salarii lunare mai mici de 10.000 de lei brut. Pentru instituţiile publice autonome aflate în coordonarea Parlamentului se va institui o taxă specifică de 80% asupra rezultatului net, dar nu mai puţin de 50% din valoarea taxelor/tarifelor specifice. Salariile conducătorilor acestor instituţii vor fi limitate la cel mult de şase ori indemnizaţia brută a unui ministru, iar a celorlalţi angajaţi la maximum 80% din salariul conducătorului instituţiei. Comasarea a minimum 20% din institutele de cercetare/dezvoltare existente, astfel încât să se reducă cheltuielile de personal cu 15% şi desfiinţarea celor care nu mai sunt relevante în actualul context socio-economic”, a explicat liderul PNL.
Fostul prim-ministru a subliniat că trebuie să existe în continuare o atenţie deosebită privind utilizarea eficientă a investiţiilor majorare care au venit şi vor intra în România, cât şi la atragerea fondurilor din PNRR.
„Cred cu tărie, în continuare, că trebuie să fim foarte atenţi la utilizarea eficientă a investiţiilor majore care au intrat şi vor intra în România şi la atragerea fondurilor din PNRR. De asemenea, este necesar ca, împreună cu specialiştii noştri, să creăm un grup de lucru permanent, care să gândească o proiecţie multianuală, care să dea un «boost» economiei României. Am încredere că Guvernul Ciolacu va adopta şi implementa cu eficienţă aceste măsuri, atât de necesare în contextul unui război la graniţă, al previziunilor nu tocmai optimiste privind economia globală şi al nevoii României de dezvoltare susţinută”, a concluzionat Ciucă.