Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, o nouă întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România şi ai Asociaţiei Comunelor din România. Șeful Guvernului a dat asigurări că pentru iarna anului 2022-2023 măsurile de plafonare şi compensare vor fi aplicate potrivit deciziilor guvernamentale.
”Premierul a asigurat că pentru iarna anului 2022-2023 măsurile de plafonare şi compensare vor fi aplicate potrivit deciziilor guvernamentale, în prezent fiind în analiză situaţia energetică în perspectiva identificării unor noi soluţii”, spune Guvernul ]ntr-un comunicat de presă.
În cadrul discuţiilor au fost abordate, de asemenea, teme legate de accelerarea descentralizării, implementarea Codului Fiscal, reglementarea modului de calcul al impozitului pe clădiri, nivelul indemnizaţiilor şi cel de salarizare la nivelul autorităţilor publice locale.
Potrivit Guvernului, ”discuţiile s-au axat şi asupra măsurilor de protejare a cetăţenilor şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie”.
Comentează pe FACEBOOK