duminică 14 iulie 2024

Ciucă: Proiectul de conectare cu gaze a regiunilor de NE şi NV, gata în 3 ani

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că finalizarea gazoductului Pojorâta – Vatra Dornei reprezintă un obiectiv important care va permite ducerea la bun sfârşit, în următorii trei ani, a proiectului de conectare cu gaze naturale între regiunile de nord-est şi nord-vest ale României.

Prim-ministrul a participat la deschiderea de către Transgaz a magistralei de gaz natural Pojorâta – Vatra Dornei.

„Ne bucurăm foarte mult că odată cu aniversarea a 430 de ani de atestare documentară a oraşului Vatra Dornei putem să îi bucurăm atât pe cetăţeni, cât şi pe autorităţile locale cu un program guvernamental prin care se finalizează gazoductul, care, iată, are staţia în funcţiune la marginea oraşului Vatra Dornei, creând astfel posibilitatea ca proiectele viitoare de alimentare cu gaze a întregului oraş să se realizeze în conformitate cu planurile autorităţilor locale”, a afirmat Ciucă, potrivit Agerpres.

El a adăugat că, potrivit informaţiilor pe care le-a primit de la directorul general al Transgaz, Ion Sterian, sunt finalizate toate „elementele de planificare” privind proiectul gazoductului ce leagă regiunile de nord-est şi nord-vest.

„Urmează să înceapă lucrările, astfel încât de la Vatra Dornei să existe continuitate prin Iacobeni, Cârlibaba, Prislop, Borşa. Există, de asemenea, posibilitatea ca şi prin Pasul Tihuţa de la Vatra Dornei către Bistriţa să se realizeze un alt coridor de aprovizionare cu gaze. Sigur, acesta are ca perioadă de implementare un termen proiectat la cinci ani. Important este să îl finalizăm pe cel care leagă Vatra Dornei de Borşa. Este cel mai pretabil şi cel care se va realiza în perioada de timp cea mai scurtă”, a explicat Nicolae Ciucă.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro