Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), instituția cu un rol cheie în analizarea plagiatelor este desființată prin reorganizare și pierderea atribuțiilor specifice, în Proiectul Legii învățământului superior, potrivit Edupedu.ro.
Deși alte comisii, precum CNFIS, CNSPIS, sunt menținute inclusiv cu aceeași titulatură în proiectul noii legi a educației, actualul CNATDCU dispare total, iar prerogativele sale în materia acordării titlurilor de doctor și de gestionare a plagiatelor din tezele de doctorat sunt transferate la nivelul universităților, potrivit articolului 157 din proiectul legii.
Astfel, analiza plagiatelor tezelor de doctorat vor fi trecute în sarcina universităților.
În ce context vin aceste modificări: în toamna anului trecut, Sorin Cîmpeanu, prin ordin de ministru, a obligat toate universitățile să analizeze suspiciunile de plagiat în cazul doctoratelor acordate din 1990 încoace. Nicio universitate nu a găsit vreun plagiat:
„Inclusiv ministrul a cerut acum un an universității al cărei rector suspendat este să verifice dacă el a plagiat în teza sa de doctorat. Instituția nu a anunțat nici până acum vreo concluzie a analizei. Universitatea va fi și cea care va emite ordinul și cea care va fi pusă în situația de a spune am greșit sau n-am greșit dar nu avem până acum, în afară de exemplul Universității din București din 2012, când a avut curajul de a anunța verdictul de plagiat în cazul premierului de atunci, Victor Ponta, nu mai avem niciun alt exemplu.”, a spus jurnalista Raluca Pandazi de la edupedu.ro.














