PSD a anunțat, luni, că nu este de acord cu introducerea unei taxe pentru energia auto-produsă din surse regenerabile, așa numita „taxă pe soare”. Social-democrații spun că o astfel de măsură ar avea ca efect descurajarea investițiilor în domeniu.
„PSD nu este de acord cu introducerea unei taxe pentru energia auto-produsă din surse regenerabile. Chiar dacă s-ar aplica din 2026, o astfel de măsură ar avea ca efect descurajarea investițiilor în acest domeniu, ceea ce contravine obiectivelor României de a dezvolta surse alternative de energie electrică”, se arată în comunicatul transmis luni de PSD.
Social-democrații s-au arătat de părere că, în actualul context economic, statul trebuie să încurajeze gospodăriile și IMM-urile care pot face investiții în sisteme de producție de energie regenerabilă, pentru acoperirea consumului propriu și, eventual, pentru livrarea surplusului în sistemul energetic național.
„Ca atare, atunci când ordonanța de urgență va ajunge în dezbaterea parlamentară, PSD va depune amendamente pentru înlăturarea prevederilor care descurajează investițiile din acest sector și va solicita o dezbatere în regim de urgență, astfel încât modificările să fie aprobate înainte de expirarea termenului în care trebuie emise normele de aplicare”, se mai arată în același comunicat.
Potrivit PSD, directiva pe care a fost fundamentată ordonanța Guvernului nu are un caracter imperativ în privința taxării prosumatorilor
Taxa pe soare vizează cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent și îl consumă în propria gospodărie sau firmă. Conform noii Ordonanțe, Cetățenii și firmele vor fi obligați de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la rețelele naționale de energie, doar pentru a putea fi taxați pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei.
Comentează pe FACEBOOK