joi 12 decembrie 2024

Mărturii din dosarul fostei șefe AEP. Șpăgile Anei Maria Pătru

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Ana Maria Pătru, fostă șefă a Autorității Electorale, trimisă în judecată de DNA încă din 2017, sub acuzația de trafic de influenţă şi spălare de bani, trăiește o viață de lux. Procurorii DNA spun că Pătru ar fi obținut, în 2013, 600.000 de euro de la o companie, mințind că o poate scăpa de investigația unei autorități de control.

Fosta șefă AEP a cerut inițial un milion de euro, dar a primit doar 600.000 de euro. Prima tranșă: 400.000 euro și un stilou Montblanc. Iar în alte două tranșe a mai primit câte 100.000 de euro, dar și două ceasuri de lux, unul în valoare de peste 10.000 de euro (49.700 lei) și un altul de aproape 12.000 de euro (58.500 lei).

Din acești bani, Ana Maria Pătru și-a luat un apartament la Constanța și și-a construit o casă.

Ce scriu procurorii în rechizitoriu

Potrivit denunțului din dosar, compania a primit o notificare de la o autoritate de control referitoare la „ o potențială anchetă având ca obiect trucarea licitației organizată la APIA în anul 2008 ” pentru câștigarea unui contract cu o valoare de 12 milioane de euro, în legătură cu care instituția statului suspiciona existența unor înțelegeri între firme.

În acest context, patroana firmei a discutat cu Pătru cu privire la o potențială investigație incorectă, care i-a spus că ea este prietenă cu cu directorul autorității de control, precizând că poate discuta cu acesta despre stadiul investigației și soluția ce se preconiza a fi adoptată.

După discuție, Pătru i-a transmis acesteia că directorul i-a cerut un milion de euro pentru a nu sancționa firma cu 10% din cifra de afaceri (aproximativ 6 milioane de euro).

Victima a acceptat, suma înmânată, ulterior, în mai multe tranșe, inculpatei Pătru Anei Maria pentru a fi remisă acestuia fiind de 600 000 euro.

Reprezentanta firmei a declarat autorităților că i-a dat Anei Maria Pătru, în iulie 2013, 400.000 de euro într-o servietă Montblanc. Ulterior, la finele lunii noiembrie, i-a mai dat încă 100.000 de euro, într-un plic, chiar la domiciliul de lux din cartierul Aviației deșinut de Pătru.

În martie 2014, i-a mai dat 100.000 de euro, tot la domiciliul fostei șefe AEP.

În ceea ce privește sinceritatea afirmațiilor făcute de reprezentanta firmei în speță cu privire la scopul în care i-au fost pretinse sumele de bani, cuantumul acestora și suma de bani remisă efectiv Anei Maria Pătru pentru directorul instituției, procurorii spun că ea a fost verificată chiar și prin intermediul testării poligraf, scrie infractorul.ro.

Cu acești bani, Pătru a achiziționat, prin persoane interpuse – bunica și mama sa – un teren în orașul Voluntari, cartier Pipera, județul Ilfov – în valoare de 130.000 euro și un apartament în stațiunea Mamaia din județul Constanța – în valoare de 80.000 euro, efectuând totodată investiții în sumă totală de 437.314,13 euro, cu ocazia edificării, pe terenul menționat a unui imobil – casă de locuit, dotării și amenajării acestuia, precum și cu ocazia dotării și amenajării apartamentului amintit mai sus.

Marea majoritate a achizițiilor de bunuri și servicii realizându-se prin alte două persoane interpuse, respectiv. Preda Liviu Marian (finul său) și prin intermediul lui Dimitriu Andrei Victor, ambii angajați în subordinea sa la Autoritatea Electorală Permanentă.

DNA arată în Raportul de constatare din data de 28 noiembrie 2017, că Pătru Ana Maria împreună cu soțul său, Pătru Florin Ștefan, mama sa, Bercea Maria și bunica sa, Simionescu Nicolița, prin veniturile obținute din surse licite – salarii, indemnizații, pensii, tranzacții imobiliare – nu puteau susține, din punct de vedere financiar, investițiile constând în achiziția: terenului din orașul Voluntari, județul Ilfov, a aparatmentului din mun. Constanța, județul Constanța, edificarea imobilului pe terenul achiziționat în orașul Voluntari, precum și efectuarea unor investiții constând în dotarea și amenajarea acestor imobile — investiții care au valorat peste 600.000 euro, din care, suma de 205.000 euro a fost achitată, în numerar, în euro și lei, într-o perioadă relativ scurtă de timp, respectiv, 26.07.2013 — 06.06.2014, restul sumei de peste 400.000 euro, fiind utilizată în perioada 2014 – 2016, așa cum rezultă din actele de urmărire penală efectuate în cauză.

 

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro