Controversa bancnotei mov aruncată medicilor

Controversa bancnotei mov aruncată medicilor

Statul român le oferă acum celor din sistemul medical deja celebra sumă de 500 de euro, ca să nu fugă de coronavirus. Asta, după ce aceleași autorități i-au lăsat fără echipamente și logistică în aceeași luptă necruțătoare. Gestul nu e rău, deși are un puternic iz de mită guvernamentală. Făcut însă necalculat, ar putea fi devastator pentru echilibrul societății.

Înainte să se arunce pe piață această vorbă, trebuiau redactate deja la cheie normele de aplicare. Așa, președintele a aruncat povestea în târg, iar ceilalți se luptă din răsputeri să o implementeze după cum pot. Am înțeles că este o măsură ce se va aplica exclusiv pe perioada pandemiei. Așa ne spune ministrul Sănătății. Haideți să vedem însă câte întrebări fără răspuns avem în prezent:

1 – Vorbim de perioada de pandemie menținută de Organizația Mondală a Sănătății sau de situația reală din România? Diferența dintre cele două situații ar putea fi de câteva luni bune..

2 – Banii de care vorbește președintele Johannis vor ajunge la toți cei din unitățile medicale implicate în lupta cu virusul?! Vor lua cei 500 de euro atât seful de secție, medicul rezident, asistenta, infirmiera, cât și brancardierul? În orice altă situație vorbim de discriminare gravă.

3 – Se aplică tuturor spitalelor de stat din România?! Conform informațiilor neconfirmate, Covid-19 ar exista în toate spitalele, singura diferență fiind locurile în care nu s-au făcut teste.

 

Până să se răspundă corect la aceste întrebări, au apărut deja controversele. Nelu Tătaru spune că banii vor fi pentru toate secțiile și compartimentele care au pacienți sau care tratează pacienți cu infecție COVID. “Managementul sau directorul medical al spitalului, de obicei, vor spune care sunt secțiile care tratează coronavirus”, a declarat ministrul Sănătății! Păi aici s-a închis meciul și s-a terminat cu mitul bancnotei mov! Deci tot șeful, de regulă numit politic, va decide împărțeala cașcavalului! Mai direct decât atât nu se putea!

Haideți să discutăm cu cărțile pe față. România e plină de coronavirus! Vrăjeala cu numărul mic de cazuri e o mizerie fără margini. Doar câteva locații au teste și decid cine și cum le poate face. Nu testăm, nu avem! Același risc de a da nas în nas cu pacientul contaminat îl au și cei de la Municipal, Floreasca sau alte spitale din București, cât și cei din Urziceni, Bumbești sau Poplaca. Dar evident că managerii de top se vor mișca mai cu talent și vor lua banii rapid. La fel, riscul de a întalni bolnabi este și la oncolog, la ginecolog, la cardiolog sau la dermato-venerice! Nici ortopezii nu sunt scutiți! Deci ei nu iau nimic?!

Bomboana pe coliva bancnotei europene au pus-o polițiștii. S-a lansat deja în spațiul public ideea că și aceștia se numeră printre categoriile expuse. Sincer, nici nu sunt departe de adevăr! Pompierii, militarii, jandarmii, toți întră zilnic în contat cu boala! Pe primii tocmai i-a mângâiat pe creștet președintele Johannis, felicitându-i pentru munca prestată. Deci clar s-au lins pe bot de vreo bonificație. Ferească Dumnezeu să înceapă și ei cu demisiile, că precis îi vor alerga cu ceva bancnote… Dincolo de remunerațiile de criză, adesea jignitoare, adevărata prețuire a statului față de oamenii săi nu există. Și nu vorbim de vremurile actuale, ci de ceea ce se întâmplă în țară în ultimii 30 de ani. Suntem buni când ne facem datoria, când ne plătim taxele și impozitele, dar mai ales când trebuie să mergem la vot. În afara acestor “momente operative” încurcăm. Această constatare s-a văzut perfect la finalul tuturor guvernărilor, când adevăratele nevoi ale acestei țări au fost aproape inexistente pe lista realizărilor. Nu tu drumuri, nu tu spitale, adio învățământ, iar lista poate continua. Poate e vremea să reevaluăm și noi cu adevărat clasa politică autohtonă. Să le mai donăm o ultimă hârtie de 500 de euro fiecăruia și să îi trimitem unde le e locul…

Comentează pe FACEBOOK