Covid-19. UE dă României 33 de miliarde de euro

Covid-19. UE dă României 33 de miliarde de euro

România va primi 33 de miliarde de euro din Planul de la Comisia Europeană, pentru combaterea Covid-19.

Întreaga sumă este de 750 de miliarde de euro, și se va distribui statelor membre.

Europarlamentarului Siegfried Mureșan a scris, pe Facebook, că cele 33 de miliarde de euro pe care le va primi România vor fi, în mare parte, fonduri nerambursabile, dar și credite în condiții avantajoase.

„Vorbim de fonduri noi, în plus față de fondurile structurale și de coeziune pe care România oricum urmează să le primească în viitorul buget multianual al UE. Este un sprijin extrem de consistent care ne va ajuta să ne revenim mult mai ușor după criză. Sunt mulți bani cu care putem construi multe lucruri bune pentru oameni”, a anunțat Siegfried Mureșan.

„Vestea bună este că România este unul dintre principalii beneficiari. Primim 33 de miliarde de euro și trebuie să înapoiem doar 12 miliarde de euro.

Vedem că țările bogate plătesc mai mult decât primesc. Asta înseamnă solidaritatea în Europa”, adaugă acesta.

În același context, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut miercuri europenilor să ”lase deoparte prejudecătile” și să sprijine planul ei de recuperare de 750 de miliarde de euro.

Comentează pe FACEBOOK