Criza coaliției guvernamentale, în prelungiri

Liderii coaliţiei de guvernare se întâlnesc din nou astăzi, pentru a soluţiona blocajul apărut după revocarea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăţii.

Co-președinte al USR PLUS, Dan Barna a susținut că, în cadrul ședinței de luni, au fost prezentate ipotezele și scenariile de lucru, dar decizii nu au fost luate.

„Au fost câteva ore de discuții în care fiecare dintre parteneri și-a prezentat pozițiile și punctele de vedere, argumentele pentru care cei de la PNL îl susțin pe Florin Cîțu, argumentele pentru care noi nu îi mai acordăm încredere premierului. Vom continua mâine la ora 16.00 discuția. Am analizat pe parcursul acestor ore ce s-a întâmplat, am analizat ipotezele și scenariile de lucru în baza cărora vom putea, sper eu, să ajungem în termen cât mai scurt la o decizie de un fel sau celălat. Continuăm mâine la ora 16.00”, a declarat vicepremierul.

Liderul UDMR Kelemen Hunor consideră că această coaliţie trebuie să continue. 

 „În ceea ce ne priveşte, am spus că nu există o alternativă la această coaliţie.(…)  Suntem oameni responsabili, oameni maturi, oameni cu experienţă politică şi vom susţine în continuare această coaliţie şi vom merge mai departe în această coaliţie. Sunt convins că mâine vom găsi soluţia bună pentru fiecare parte din această coaliţie. După 4 luni nu putem să ne permitem o tensiune mai mare, un conflict mai mare, o criză politică şi nici nu se va întâmpla acest lucru, sunt convins. A fost o discuţie extrem de constructivă şi extrem de cooerentă.”, a subliniat Kelemen Hunor. 

PNL nici nu se gândește să renunțe la Florin Cîțu. Totodată, premierul a spus, luni seară, la Digi24, că nu are nimic să își reproșeze.

“Mi-am exercitat dreptul constituțional. Sunt dispus să îmbunătățim relațiile”, a spus șeful executivului.

 

Comentează pe FACEBOOK