Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus la Parlamentul, marți seară, lista cu miniștri și programul de guvernare al coaliției PNL-PSD-UDMR.
Liberalul a admis că nu îi cunoaște pe unii dintre viitorii săi colegi, dar le-a citit CV-urile. Un viitor ministru a precizat în CV că vorbește „limba română – nivel avansat”, un altul că are competențe de „operare calculator”, iar exemplele nu se opresc aici, arată Digi24.
Un alt exemplu este al lui Adrian Câciu. El este „consilier personal primar” la primăria municipiul Buzău, instituţie condusă de Constantin Toma (PSD). Acum, fostul consilier local e nominalizat să preia şefia ministerului de Finanţe, unul dintre cele mai importante portofolii ale guvernului.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a consemnat în CV, la capitolul limbi cunoscute: Maghiara – limba maternă, Româna – nivel avansat, Engleza – Nivel de bază.
Florin Mihai Spătaru, propus să conducă Ministerul Econoniei a lucrat toată viaţa, conform CV-ului său, în industria navală.
Dan Vîlceanu, propus ministru al Fondurilor Europene,spune că are„Competenţe şi abilităţi sociale”, „abilitate de comunicare, creativitate, dinamism, eficienţă, spirit de echipă”.
La capitolul „competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului”, Vîlceanu a trecut „operare calculator, utilizarea unor programe de contabilitate”
Liberalul Florin Roman, propus ministru al Digitalizării, spune despre el că este “dinamic, spontan, capabil la program prelungit, muncă în echipă, adept al prioritizării”.
Miercuri, de la ora 10.00, cei 20 de ministeriabili vor fi audiați în comisiile parlamentare.
Joi, echipa executivă ar urma să primească votul de învestitură.
Comentează pe FACEBOOK