Dăncilă: Dragnea voia amnistia/Ciolacu, cu lacrimi în ochi

Fostul premier Viorica Dăncilă urmează să publice o carte-interviu realizată în colaborare cu jurnalista Marga Nițu, așa cum aceasta a anunțat încă de luni pe pagina sa de Facebook. În presă au apărut deja fragmente din ‘partea ei de adevăr’.

În memoriile Vioricăi Dăncilă sunt descrise tensiunile din relația cu Liviu Dragnea, dar și conflictele pe care le-a avut cu actuală conducere a PSD.

Îmi amintesc că eram la Scroviștea cu soțul meu, când au venit Paul Stănescu și Liviu Dragnea. Mi-au cerut amnistia și grațierea, care urma să fie introdusă de către un secretar de stat, fără a trece prin toate serviciile pentru avizare”, descrie Viorica Dăncilă momentul în care Liviu Drangea i-a cerut să îl salveze de la închisoare.

„Eu nu am dat, în calitate de prim-ministru, ordonanțe pe justiție. Eu am crezut că justiția nu trebuie să depindă de politic și asta am spus-o de prima dată. Mulți m-au acuzat că nu am dat amnistia și grațierea. Au spus că am trădat. Însă, nu a fost niciun ministru care să-mi pună un act juridic de genul acesta în ședința de guvern”, mai spune Dăncilă, potrivit Digi24.

Despre relația cu Liviu Dragnea, fostul premier spune că acesta avea un „deficit de încredere” și că ea a fost înconjurată de „informatori”.

Probabil Liviu Dragnea voia să fie bine informat. Înaintea mea au fost dați jos doi premieri și gândește-te că pleca cu un deficit de încredere, iar din partea informatorilor nu cred că a fost numai exces de zel, cred că voiau să arate cât de importanți și utili sunt în fața șefului (…) A fost foarte greu pentru mine că eram urmărită. Liviu Dragnea avea oameni în jurul meu care îl informau tot ceea ce se întâmpla în guvern”, se destăinuie Viorica Dăncilă.

Fostul premier poveștește și un episod în care Marcel Cioalcu a venit la ea acasă, unde ‘a jucat un teatru prost’. Se întâmpla după alegerile prezidențiale.

M-a sunat și Ciolacu și mi-a spus că trebuie să vorbim. A venit la mine acasă, unde a jucat o piesă de teatru foarte proastă. S-a așezat pe canapea și mi-a spus cu lacrimi în ochi că îi pare foarte rău de tot ceea ce s-a întâmplat. I-am făcut și un ceai de fructe, pentru că părea foarte afectat”, descrie Viorica Dăncilă scena.

Fostul premier vorbește și despre momentul 10 august, despre care spune că regretă că a plecat în concediu în timpul protestelor din Piața Victoriei unde oamenii au fost gazați și bătuți de jandarmi.

„Regret ce s-a întâmplat pe 10 august și sunt alături de toți cei care au suferit. Regret că nu am fost la guvern în seara aceea. Poate că, dacă eram la Palatul Victoria, alta ar fi fost situația. Nu am putut anticipa ce avea să se întâmple.”

 

Comentează pe FACEBOOK