duminică 18 ianuarie 2026

DNA cercetează Primăria Timişoarei

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Cel care a sesizat DNA este Primarul Municipiului Timişoara, Dominic Fritz. Acesta reclamă o posibilă reţea de fraudare a concursurilor pentru ocuparea unor funcţii publice. Printre cei vizați se află și foşti angajaţi ai Serviciului Resurse Umane din Primăria Timişoara.

News.ro informează că descoperirea a fost făcută chiar cu ajutorul, indirect, al DNA.

În dosarul de concurs al unui fost angajat al Primăriei Timişoara au fost nerguli pe care primarul le-ar fi descoperit. Se pare că există dovezi că, un număr de cel puţin şapte funcţionari, ar fi fraudat concursurile de ocupare a unor posturi publice. Lucrările pe care aceștia le-au prezentat la susținerea concursului nu erau scrise de aceştia.

Dominic Fritz, primarul Timişoarei, a transmis miercuri dimineață la DNA toate dovezile, împreună cu numele tuturor celor implicaţi.

“Suntem în faţa unui posibil sistem de fraudare, premediat şi sistematic, care s-a desfăşurat pe parcursul mai multor ani, cu complicităţi potenţiale, cel puţin la vârful serviciului de resurse umane. Putem doar bănui că este şi mită la mijloc, dar acest lucru trebuie să-l stabilească procurorii”, a declarat primarul.

În cazul a cel puţin şase actuali şi foşti funcţionari din Primăria Timişoara, au fost descoperite probe scrise de aceeaşi persoană. Este vorba despre concursuri susținute în anii 2018 şi 2019.

“La proba scrisă, candidaţii care şi-au aranjat concursul au dat nişte răspunsuri întâmplătoare, dar notarea de către comisie s-a făcut în a doua zi. Destul timp, peste noapte, pentru funcţionarii de la resurse umane să scrie o nouă lucrare, cu răspunsurile corecte, şi să înlocuiască lucrarea candidatului cu lucrarea comandată şi redactată ulterior”, a explicat Dominic Fritz.

Dominic Fritz a reorganizat Primăria Timişoara în iulie 2021. Acesta a restructurat printre altele şi Serviciul Resurse Umane. Decizia acestuia a fost contestată în instanţă de un grup de sindicalişti și fosta șefă de resurse umane.

“De aici şi rezistenţa la noua organigramă: pierderea unor funcţii nu înseamnă doar că unii nu-şi mai iau un salariu bun de la stat, ci destructurarea acestui sistem corupt, care i-a făcut puternici şi bogaţi. Se pare că miza încercărilor de a suspenda sau anula noua organigrama în instanţă este să se întoarcă unii corupţi pe post înainte să putem descoperi toate aceste mizerii penale. În primăria pe care o conduc nu există niciun fel de toleranţă faţă de abuz sau corupţie. De fiecare dată când voi da peste astfel de fapte nu voi avea nicio ezitare să mă adresez justiţiei. Şi să fie clar: lupta o vom câştiga noi, indiferent de ce se va arunca în mine sau în cei care vor să facă curăţenie”.

Dominic Fritz a solicitat DNA – Serviciul Teritorial Timişoara să cerceteze faptele mai sus sesizate şi să acționeze conform legii.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist.
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro