Creșterea salariilor bugetarilor, anunțată de ministrul Muncii, costă bugetul de stat 2 miliarde de lei doar până la finalul acestui an. Astfel, România devine campioana regiunii la împrumuturi pentru acoperirea găurilor din bugetul statului.
„Impactul este de puţin peste 2 miliarde de lei, dar impactul la leuţ îl putem afla după prima lună de plată pentru că mai sunt posturi vacante neocupate”, a precizat ministrul la un post de televiziune potrivit G4Media.
Salariile bugetarilor vor crește de la 1 septembrie, în condițiile în care guvernul și-a asumat un deficit bugetar de 5,8% din PIB la finalul acestui an, cel mai mare din UE.
O analiză Economedia arată că România se îmrpumută cu cele mai mari dobânzi din regiune, la costuri de aproape 8% pe termen lung.
În ceea ce priveşte diferenţa între salariile medii din sectorul de stat şi cel privat, Marius Budăi a acuzat faptul că mediul privat ar practica plata ”la negru”.
„În România încă se practică, din păcate, şi lucrătorii se complac în această situaţie, plata cu 2 lei pe hârtie şi 5 lei în mână. Dacă vom avea un cost real trecut pe hârtie alta va fi diferenţa”, a precizat sursa citată.
Comentează pe FACEBOOK