Studenții înscriși la cursuri cu frecvență în cadrul universităților acreditate din România și Academia Română, cu vârsta de până la 30 de ani, beneficiază de reduceri considerabile la transportul feroviar pe tot parcursul anului. Anunțul a fost făcut de CFR Călători, care a precizat că aceste facilități se aplică la toate trenurile de clasa a 2-a.
Conform unui comunicat transmis luni de companie, studenții pot achiziționa bilete cu o reducere de 90% sau pot opta pentru abonamente lunare cu aceleași beneficii, având posibilitatea de a călători nelimitat pe distanțe de până la 300 km.
Gratuitate pentru studenții orfani sau din centrele de plasament
Mai mult decât atât, studenții care au pierdut unul sau ambii părinți, precum și cei proveniți din centre de plasament sau din familii de asistență maternală, beneficiază de gratuitate totală la biletele de tren și abonamente lunare. Aceste facilități permit călătorii nelimitate pe distanțe de până la 300 km, fără costuri suplimentare.
Condiții pentru călătoria la clasa 1 și vagoane de dormit
Dacă studenții aleg să călătorească la clasa 1 sau în vagoane de dormit/cuşetă, aceștia vor fi nevoiți să plătească integral diferența tarifară față de costul standard al biletului.
Legitimația de student devine obligatorie din decembrie 2024
Începând cu 1 decembrie 2024, facilitățile oferite studenților, inclusiv celor din anul I, vor fi disponibile doar pe baza legitimației de student pentru reducere sau gratuitate la transport, vizată pentru anul universitar 2024-2025.
Aplicația CFR Călători se actualizează pentru bilete online
CFR Călători a anunțat și o actualizare a aplicației sale de bilete online, care din 1 octombrie 2024 include funcționalități dedicate procurării biletelor și abonamentelor pentru studenți. Aceștia trebuie să își creeze un cont personal și să își înregistreze legitimația de student. După confirmarea datelor de către facultate, vor primi pe e-mail ID-ul de student, necesar pentru achiziționarea biletelor online.
Verificarea documentelor în tren
În cazul în care, la controlul din tren, studenții nu prezintă legitimația de student vizată sau o adeverință care atestă calitatea de student în anul I, împreună cu un act de identitate, aceștia vor fi considerați călători fără bilet și vor fi sancționați conform legislației în vigoare. Mai exact, vor fi obligați să achite tarifele de taxare majorate direct în tren, care sunt superioare prețurilor disponibile la casele de bilete, avertizează CFR Călători.
Comentează pe FACEBOOK