Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a afirmat miercuri că, în opinia sa, cea mai mare amenințare pentru populație, în acest moment, o reprezintă facturile la energie. Dâncu a declarat că nu se pune problema trimiterii de soldaţi sau echipamente în Ucraina, pe agenda CSAT de astăzi fiind o analiză a impactului unui posibil conflict asupra României. Despre o reactivare a rezerviştilor, Vasile Dîncu a spus că este o procedură care se face în fiecare an, prin rotaţie, o formă de verificare a acestora.
Ministrul Apărării a fost întrebat care este cea mai mare ameninţare asupra poporului român, în acest moment: pandemia, războiul sau facturile uriaşe la energie. Vasile Dîncu a afirmat că ”nu este simplu să evaluezi aceste lucruri”. ”Fiecare din aceste zone are gradul lui de periculozitate, pentru populaţie, însă, în acest moment, cred eu că sunt facturile”, a spus ministrul Dîncu, potrivit News.ro.
”Populaţia este, în acest moment, mai mult afectată de facturi decât de situaţia internaţională”, a mai spus el, arătând că nu ştie ce factură a primit la Cluj, el stând la Bucureşti în această perioadă.
Despre retragerea angajaţilor din ambasadele din Ucraina, Vasile Dâncu a spus că este o chestiune diplomatică pe care nu o poate interpreta. ” De regulă, când se face o retragere de misiuni diplomatice, se întâmplă concertat de ţările care se află acolo”, a spus ministrul Apărării, adăugând că vom vedea ce se va întâmpla în viitor.
Comentează pe FACEBOOK