Cu conturile Primărilei blocate, Gabriela Firea promite stimulente pentru persoanele vindecate de Covid-19, care vor dona plasmă.
Firea vrea să acorde câte 1.000 de euro fiecărui donator, sub forma tichetelor de masă sau a tichetelor cadou, anunță aceasta pe Facebook.
”Pacienţii cu forme grave de COVID-19 au nevoie urgenţă de transfuzii cu plasmă de la pacienţii vindecaţi, care au dezvoltat anticorpi. Cei aproape 30.000 de pacienţi trecuţi prin infecţia Sars-Cov2 ar putea să-i salveze pe cei care au forme mai dificile.
La acest efort vom adaugă şi un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub formă tichetelor de masă şi/sau cadou, din care donatorii pot procura medicamente (vitamine, minerale), alimente necesare revenirii tonusului dar şi alte produse necesare. Suntem în pandemie, deci într-o situaţie excepţională”, transmite edilul.
Amintim că Firea a anunțat, vineri, 7 august, că Primăria București are conturile blocate. Totul, în urma deciziei definitive prin care omul de afaceri Costică Constanda trebuie să primească 115 milioane de euro despăgubiri.
Comentează pe FACEBOOK














