Ghizdeanu, omul politicilor PSD, anchetat penal

Ghizdeanu, omul politicilor PSD, anchetat penal

Ion Ghizdeanu, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, este cercetat penal și a fost plasat sub control judiciar pentru fals intelectual în formă continuată.

În dosarul în care este vizat omul-cheie prin care Dragnea și Vâlcov făceau politica economică au avut loc, joi dimineață, 17 percheziții la primării din ţară, fiind vizate finanţările obţinute din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru proiectele dezvoltate de autorităţile locale.

Ghizdeanu, în calitate de șef al Comisiei Naționale de Prognoză, a condus Fondul de Dezvoltare creat de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, fond prin care cei mai mulți bani ar fi ajuns la baronii PSD din teritoriu.

Prejudiciul în acest caz este de 54 de milioane de lei.

Comentează pe FACEBOOK