Moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi dezbătută și votată marți în plenul reunit al Parlamentului. Pentru ca moțiunea să fie adoptată și Guvernul Cîțu să fie demis este nevoie de 234 de voturi. Partidele care au anunțat că vor vota moțiunea de cenzură sunt PSD, USR și AUR, ele strângând împreună aproximativ 280 de voturi.
Surse din conducerea PNL dezvăluie că Nicolae Ciucă (ministrul Apărării) și Lucian Bode (ministrul de Interne) sunt variantele pe care președintele Klaus Iohannis le ia în calcul pentru rolul de premier de sacrificiu, scrie Ziare.com. Jocul este deja cunoscut de pe vremea când Ludovic Orban ocupa funcția de șef al Executivului. Premierul desemnat de Iohannis se va retrage înaintea votului de învestire din Parlament, astfel încât președintele să poată veni din nou cu propunerea Florin Cîțu – premier.
Amintim că, o decizie a Curții Constituționale din 2020 interzice ca premierul demis prin moțiune de cenzură să fie tot el desemnat, imediat, prim-ministru de către președinte.
Totodată, Ludovic Orban susține că un membru al ”grupului de la Sălaj” ar putea fi viitorul premier dacă Florin Cîțu pică la moțiune. El a spus duminică seară într-o emisiune la Realitatea TV că printre membrii acestui presupus grup s-ar afla Dacian Cioloș (președintele USR), Eduard Helvig (șeful SRI), Lucian Bode (ministrul de Interne) și europarlamentarul liberal Daniel Buda. Toți patru sunt născuți în Sălaj.
Comentează pe FACEBOOK