Începe procesul lui Gabriel Oprea

Începe procesul lui Gabriel Oprea

Începe procesul în care Gabriel Oprea este judecat pentru ucidere din culpă. Curtea de Apel București a confirmat, vineri, rechizitoriul întocmit de procurorii DNA în dosarul în care  Oprea, fost viceprim-ministru și ministru de Interne, va fi judecat pentru ucidere din culpă privind evenimentele din seara în care Bogdan Gigină, polițistul care îi deschidea coloana oficială, a decedat. Astfel, instanța a stabilit că rechizitoriul trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție a fost legal întocmit.

„Respinge, ca nefondate, contestaţiile declarate de inculpaţii Oprea Gabriel, Mazilu Petre, General MPM Impex S.R.L., şi părţile responsabile civilmente Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 29.11.2019 pronunţată de judecătorul de camera preliminară din cadrul Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 33627/3/2018/a1*. În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe fiecare dintre contestatori la plata a câte 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Definitivă.”.

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată, alături de societatea General MPM Impex SRL şi administratorul acesteia, Petre Mazilu, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, arată DNA.

 

Comentează pe FACEBOOK