În război oficial cu Hamas, Israelul continuă luni bombardamentele asupra Fâşiei Gaza pentru a neutraliza capacităţile grupării islamiste palestiniene. Osraelienii au ţintit blocuri de locuinţe, tuneluri, o moschee şi locuinţe ale unor oficiali Hamas din Gaza, ucigând peste 400 de persoane, inclusiv 20 de copii, relatează Reuters.
„Preţul pe care îl va plăti Fâşia Gaza va fi unul foarte greu, care va schimba realitatea pentru generaţii întregi”, a declarat ministrul Apărării, Yoav Gallant, în oraşul Ofakim, care a înregistrat victime şi a avut parte de luare de ostatici.
Mai exact, peste 100 de persoane au fost luate ostatice de membrii grupării teroriste.
Care este implicarea Iranului în aceste bombardamente ale grupării Hamas
Violenţele au alimentat luni volatilitatea de pe pieţele globale, cu îngrijorări legate de posibilele întreruperi ale livrărilor din Iran, contribuind la creşterea preţului ţiţeiului Brent cu 4,18 dolari, sau 4,94%, la 88,76 dolari pe baril la ora 0120 GMT în tranzacţiile asiatice.
Iranul este un aliat al Hamas şi, deşi a felicitat Hamas pentru atac, misiunea sa la Naţiunile Unite a declarat că Teheranul nu a fost implicat în atacuri. scrie news.ro.
MAE – 800 de cetăţeni români, repatriaţi
Până în prezent, aproximativ 800 de români au fost evacuați din Israel, a anunțat la Digi24 ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu. Încă 800 se află în Israel și au solicitat sprijin. Și în Fâșia Gaza se află 350 de români, dintre care 100 au solicitat până în prezent evacuarea.
Comentează pe FACEBOOK













