Lege surpriză în timp de criză. Un nou proiect al UDMR

Lege surpriză în timp de criză. Un nou proiect al UDMR

Un nou scandal în politică. UDMR este din nou în centrul atenției opiniei publice. Comisia pentru administraţie publică a Senatului a adoptat, luni, un raport de admitere la iniţiativa legislativă depusă de UDMR care vizează prelungirea duratei mandatelor tuturor aleşilor locali de la patru la cinci ani.

„Prevederile prezentei legi intră în vigoare începând cu mandatul autorităţilor administraţiei publice locale alese în anul 2020”, se precizează în proiectul de lege.

Camera Deputaţilor a adoptat tacit proiectul. Astfel, proiectul de lege al UDMR ar trebui să mai primească raport şi de la Comisia juridică. Ulterior va ajunge la vot în Senat, pentru votul final.

Iniţiativa UDMR a fost susţinută de senatorii PSD, UDMR şi ALDE. USR s-a opus, iar PNL s-a abţinut, scrie adevărul.

Aceasta nouă propunere a UDMR vine la doar câteva săptămâni după declanșarea scandalului privind autonomia Ținutului Secuiesc. Amintim că proiectul a  fost respins, iar între formațiunile politice s-a pornit o adevărată revoltă. De asemenea, s-a vorbit și despre oficializarea limbii maghiare în Ardeal. 

Comentează pe FACEBOOK