miercuri 12 februarie 2025

Lider PNL: Uşa rămâne deschisă pentru USR / Singur nu reuşeşti

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, spune că liberalii păstrează uşa deschisă pentru USR, transmiţându-le acestora să se gândească „la ceea ce înseamnă parteneriat cu alte partide, pentru că, aşa cum se poate constata, singur nu reuşeşti”.

„Eu cred într-o astfel de colaborare (cu USR – n.r.) şi la nivel naţional şi la nivel local. Am demonstrat asta în 2020, când am vrut să colaborăm cu ei. Regretabil este că în 2020 nu ne-am înţeles (…) Atunci când vrei să faci lucruri pentru comunitate, trebuie să fii la putere. Eu cred că au nevoie de parteneri, să agresezi PNL nu este o soluţie. Soluţia este să fim parteneri”, a spus Falcă, care a subliniat că liberalii „păstrează uşa deschisă” pentru USR, potrivit Agerpres.

Preşedintele PNL Arad le aminteşte celor de la USR că „după competiţia electorală trebuie să se creeze majorităţi”, iar „în România, la nivel naţional nu a existat un singur partid care să conducă, poate doar în 1990, deci sigur se vor realiza coaliţii”.

„USR trebuie să se gândească la electoratul lor, să se gândească la ceea ce înseamnă parteneriat cu alte partide, pentru că, aşa cum se poate constata, singur nu reuşeşti”, a spus Falcă.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro