Șpagă pentru obținerea Inspecției Tehnică Periodică (IPT). Din iulie şi până acum, cel puţin 500 de autovehicule au luat ITP-ul la Braşov printr-un sistem de şpagă în care erau implicaţi angajaţi RAR şi samsari de maşini. Marți, opt angajați ai RAR din Brașov au fost reținuți în acest dosar.
Anchetatorii spun că angajaţii RAR au pus ştampila de „Apt“ pentru circulaţie pe actele unor autovehicule care nu ar fi trebuit să treacă Inspecţia Tehnică Periodică (ITP).
„La acest moment există suspiciunea că în jur de 500 de autoturisme au trecut de această inspecţie tehnică, în perioada iulie – decembrie 2021.
Cercetările sunt abia la început şi, în urma percheziţiilor desfăşurate luni, au fost verificate numeroase documente care trebuie procesate.
În final, vom stabili cu exactitate care maşini au trecut de inspecţia tehnică şi îndeplineau condiţiile tehnice şi care nu îndeplineau condiţiile tehnice”, a precizat Claudiu Sandu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, potrivit Adevarul.
„Din probele – pentru că nu mai sunt simple informaţii, sunt probe la acest moment – ştim că defecţiunile tehnice pe care le aveau autoturismele plecau de la lipsa unui bec de semnalizare până la lipsa frânelor. Prin urmare, mergeţi pe trotuar!”, a mai transmis Claudiu Sandu.
Comentează pe FACEBOOK