Ministerul Sănătății anunță că vor fi construite cel puțin 25 de spitale prin PNRR până în 2026, adică în patru ani. Ar fi o performanța istorică pentru România, în condițiile în careRomânia nu a construit niciun spital regional în 17 ani.
„Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiţii ce presupun construcţia şi dotarea de spitale / unităţi spitaliceşti noi la nivel naţional, din lista de 49 de obiective înscrise de către Ministerul Sănătăţii în anul 2021 şi convenite cu Comisia Europeană. Investiţia totală se va ridica la peste 1,7 miliarde de euro”, se arată într-un comunicat al MS, relatează Agerpres.
Noile construcţii vor respecta cerinţele de eficienţă energetică (NZEB), conform legislaţiei naţionale şi standardelor de calitate şi performanţă existente la nivel internaţional.
Includerea în lista proiectelor finanţate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătăţii, respectând prevederile metodologiei de prioritizare. Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanţare specifice fiecărei investiţii.
Comentează pe FACEBOOK













