HotNews.ro
România este în discuţii cu Banca Mondială şi cu Banca Europeană de Investiţii pentru o alocare suplimentară de 1,5 miliarde de euro pentru reabilitarea sistemului de irigaţii, în condiţiile în care anul acesta ne putem mândri că avem şi noi „autostrada apei” pe canalele de irigaţii, respectiv peste 2.800 de kilometri de canale cu apă, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la un eveniment de specialitate.
„Dacă vorbim de vegetal, cred că stăm foarte bine la producţiile agricole (…) Fac un anunţ în premieră: anul acesta, la producţia de grâu, am depăşit cu 1,7 milioane tone anul 2023 (…), iar asta se cunoaşte din programul de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii. Cred că este cel mai important program în România în momentul de faţă pe sectorul vegetal (…) Nimeni nu dădea crezare că România poate aproba un program de 1,5 milioane de euro de reabilitare a celor 2,7 milioane de hectare care, până în 2027, dacă voi rămâne ministru al Agriculturii, vă garantez că vor fi reabilitate. În momentul de faţă suntem la 1,6 milioane de hectare reabilitate. Anul acesta am avut peste 2.800 de km de canal şi ne putem mândri că avem şi noi „autostrada apei” pe canalele de irigaţii”, a afirmat ministrul Florin Barbu, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat că a susţinut la Comisia Europeană că apa gratuită pe infrastructura principală de irigaţii nu constituie ajutor de stat, adăugând că sunt discuţii cu Banca Mondială şi cu Banca Europeană de Investiţii pentru o alocare suplimentară de 1,5 miliarde de euro pentru reabilitarea sistemului de irigaţii în România, practic o dublare a sumei prevăzute pentru acest program.
„În România, sistemul de irigaţii – 85% – iese pe Dunăre. Milioane de metri cubi pe Dunăre se sărăturează. Se duc în mare şi se sărăturează. Asta este datoria noastră, să reabilităm sistemul de irigaţii şi să ducem apa pe câmp la plantă, nu să se ducă în mare şi să se sărătureze”, a susţinut şeful de la Agricultură.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, aflat într-o vizită oficială în România, au participat miercuri la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români.
Comentează pe FACEBOOK