Stelian Ion cere un control in parchete

Ministrul Justiției, Stelian Ion a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă cu tema închiderii dosarului DIICOT privind evenimentele violente din 10 august 2018, că dorește să dispună un control privind modalitatea în care instituțiile de parchet fac preluări de cauze

Acesta a explicat  ca acest control va fi efectuat de către procurorii desemnați, iar aceștia trebuie să constate cum se fac preluările de dosare între parchete, să identifice ce hibe există în aceste proceduri astfel încât să nu mai aibă loc „smulgerea” unor dosare cu  competență clară de la o unitate de parchet la alta.

`Asta e ideea. Putem actiona doar la nivel general. Nu intru in elemente de detaliu. Nu voi spune doar despre un dosar…presa a scris de-a lungul timpului despre astfel de artificii, aceste preluări de dosare.

De aceea e nevoie de o evaluare astfel incat acele mutări forțate din parte in alta a unor dosar, ce dus in sine alor la o tergiversa, dar starnesc si semne de întrebare.

Aceasta chestiune trebuie rezolvata legislativ pe viitor. Vom vedea cu  ce propuneri putem veni. Voi cere propuneri de la cei ce lucrează in sistem, cei care știu cel mai bine. Sun chestiuni ce se cam știu și dacă se cam știu trebuie sa le rezolvam`, a explicat Stelian Ion.

Comentează pe FACEBOOK