Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost audiat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul ROMARM, în care sunt cercetați fostul selecționer Victor Pițurcă, fiul acestuia, Alexandru Piţurcă, şi director general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Amintim că este vorba despre achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.
Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.
CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei.
Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către MApN a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.
„În schimbul acestor ‘servicii’, Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, Ţuţu ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, menţionează procurorii anticorupţie.
DNA mai susţine că Alexandru Piţurcă ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul MApN şi că îi va determina să încredinţeze, direct şi fără proceduri publice, contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului.
Comentează pe FACEBOOK