Interesele materiale primează în defavoarea minunățiilor naturii. Una dintre atracțiile turistice din județul Prahova urmează să fie distrusă din cauza inconștienței administrației locale. Este vorba despre Muntele Verde, cunoscut și sub numele de Piatra Verde, ce se află lângă Slănic. O minunăție a naturii, un tarabostes adormit, săpat de mii de ani în piatră.
Piatra Verde a fost concesionată către fabrica de ciment a nemților de la Fieni (HeidelbergCement) de către fosta administrație, cu drept de exploatare a carierei de piatră. Contractul datează din 2004 și a fost reînnoit în 2010 și 2016. Este aceeași companie care, în ultimii ani a scăzut de la 5.000 de angajați români, la doar 1.000. Această statistică înglobează toate activele companiei cu pricina din România.
Comoara naturală a fost concesionată inițial cu 15 bani/mp, prețul fiind ridicat ulterior la 33 de bani/mp, o sumă derizorie, scrie observatorulph.ro.
În 20 august, buldoexcavatoarele companiei au ajuns în zonă, sfărâmând în roca muntelui. Localnicii s-au unit și i-au oprit pe muncitori, cerându-le documentele de autorizare. Lucrările s-au oprit 2 zile mai tarziu, compania promițând că revine cu actele. Muncitorii au revenit luni, 23 august, însă, doar pentru a-și retrage utilajele din zonă.
Interesul pentru exploatarea muntelui este foarte mare. Potrivit lui Florin Burnescu, om care a studiat problema, localnic al Slănicului de generații, aici zace un minereu din care s-ar face un ciment folosit la căptușirea reactoarelor nucleare, iar în rocă s-ar găsi o substanță folosită în industria farmaceutică.
Oamenii din Slănic sunt hotărâți să protejeze muntele Verde chiar cu prețul vieții:„Ce o să facă, o să intre cu utilajele în noi?”
În tot acest scandal, Primăria este absentă. Edilul Daneluș Costea este în concediu în această perioadă, iar viceprimarul Georgel Alionte spune că nimic nu e ilegal din ce se petrece în zona Muntele Verde, dar că se face o anchetă, iar rezultatele vor fi făcute publice la timpul potrivit.
Heidelberg, probleme vechi cu poluarea
Fabrica de ciment din Chişcădaga, județul Hunedoara este un coșmar pentru toți locuitorii zonei, de ani de zile. Proprietarul său este același holding german. Între cariera de calcar de la Măgura Feredeului şi fabrica de ciment din Chişcădaga stă, întinsă ca un şarpe jupuit, banda transportoare de piatră. Veche de prin anii 70, ponosită şi ciuruită în pereţii laterali făcuţi din plăci de azbociement (interzise în lumea civilizată, cum ar fi Germania, din care vine Heidelberg Cement România), banda transportoare produce zgomot peste limita suportabilităţii. Sunt gospodării peste care ea şade atârnată la câţiva zeci de centimetri de acoperişuri, iar senzaţia e că peste casă s-ar potopi grohotişul în avalanşă.
Carpatcement Holding a preluat această fabrică în anul 2000. „Cu un total al investiţiilor de peste 500 de milioane de euro, Grupul HeidelbergCement este unul dintre cei mai importanţi investitori germani din România”, ne informează pagina oficială de net a firmei. În anul 2004, fabrica a fost selectată de Ministerul Mediului să participe la unul dintre cele două proiecte pilot pentru acordarea primei autorizaţii integrate de mediu din România, conform standardelor Uniunii Europene. Din 8 mai 2014, fabrica a funcţionat clandestin pe sub nasul Gărzii de Mediu Hunedoara. Cimentiştii primiseră o autorizaţie de funcţionare cu program de conformare prin care se angajau să antifoneze banda transportoare. Fabricantul nu s-a ţinut de cuvânt nici instituţional, cum nu o făcuse nici faţă de locuitori satului Chişcădaga în 2008. Georgeta Barabaş, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara, spune că autorizaţia veche şi-a pierdut valabilitatea pentru că nu au fost respectate măsurile de conformare. Timp de peste doi ani, în carieră şi pe banda transportoare s-a lucrat fără autorizaţie, iar Garda de Mediu Hunedoara n-a aplicat nici măcar o singură amendă, darmite să dispună încetarea activităţii.
Comentează pe FACEBOOK