Nelu Tătaru rămâne fără imunitate, a decis luni Comisia Juridică. Virgil Guran, vicepreședintele PNL, a anunțat că liberalii vor vota pentru ridicarea imunității medicului, pentru a se limpezi lucrurile, nu că „ar fi infractor”.
Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății în perioada pandemiei, rămâne fără imunitate
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, luni, raport de încuviinţare a cererii de percheziţie informatică şi domiciliară în cazul deputatului Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită.
Decizia a fost luată în unanimitate, a precizat preşedintele Comisiei, Alina Tănăsescu (PSD).
„În unanimitate de voturi, membrii Comisiei juridice au dat un raport de încuviinţare a cererii de percheziţie informatică şi domiciliară a domnului deputat”, a anunţat Tănăsescu.
Nelu Tătaru: Nu am atins niciun ban
Înainte de şedinţă, Nelu Tătaru a declarat că este nevinovat, că nu a luat niciodată bani de la pacienţi şi că vrea să se facă dreptate în ceea ce îl priveşte.
„Nu am primit niciun ban. Nu am atins niciun ban. Ieri am văzut prima dată sau au văzut prima dată dosarul şi vă vor da datele tehnice din dosar. Nu, n-am atins niciun ban. Au fost nişte provocări, dar vă vor spune. Nici nu i-am luat”, a declarat Nelu Tătaru, luni 14 octombrie, la sosirea la Parlament, transmite Digi24.
El a subliniat că este chirurg de 25 de ani, iar „spitalul este casa sa”. „Dacă există în cei peste 20.000 de pacienţi pe care i-am internat, pe care i-am tratat, pe care i-am operat sau pe care doar i-am consultat, vreunul care să spună în această viaţă că doctorul Tataru a cerut sau a continuat actul medical, atunci… Ca să vă înţelegeţi foarte bine, 60%, mai mult de 60% din timpul meu în Huşi este în spital. Spitalul este casa mea. Acolo consult, acolo dorm, acolo mănânc, mănânc împreună cu colegii mei. Recunoştinţa mea este zâmbetul lor, recunoştinţa mea este faptul că ei pot pleca pe picioare acasă şi zâmbetul care îl primesc inclusiv în oraş”, a mai afirmat Tătaru.
Deputatul a negat că s-au găsit în biroul său găini, ouă şi raţe, aşa cum au acuzat procurorii, iar despre votul pentru ridicarea imunităţii, Nelu Tătaru a precizat că vrea să lase autoritățile să își facă treaba.
„Vreau să se dea la o parte orice piedică pentru a se afla adevărul. Sunt nevinovat. Am fost un om discret, am fost un om la locul lui. Nu voi comenta această decizie, chiar dacă nu m-a consultat nimeni din Partidul Naţional”, a completat Tătaru, arătând că nu a discutat cu nimeni din conducerea PNL, după scandal.
Comentează pe FACEBOOK