Nicolae Ciucă și-a lansat site-ul nicolaeciuca.ro. Liderul PNL anunță totodată faptul că va lansa o carte, intitulată „Un ostaș în slujba țării”. Cartea este despre povestea lui Nicolae Ciucă, în contextul tranziției sale de la om de armată la om politic.
Nicolae Ciucă își lansează site-ul și cartea
,,Veți vedea în această colecție de gânduri și povești de viață care e crezul meu. Sunt un om cât se poate de simplu, cu credință și frică de Dumnezeu. Îmi iubesc țara și nu uit nicio clipă că jurământul pe care l-am depus, ca ostaș în slujba României, e să îmi apăr patria. Și asta nu se face doar cu arma în mână. Se face cu inima curată și cu gândul că după noi rămân doar lucrurile bune pe care le-am făcut. Oriunde am fi și oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim.”, spune Ciucă.
Cartea va apărea luna viitoare, la editura RAO, iar toate încasările vor fi donate către inițiative caritabile.
„Convingerile mele se bazează pe ceea ce facem pentru oameni, nu pe ceea ce facem pentru noi. Cred că asta face diferența între a fi om politic și om de stat. Omul de stat are viziune și face. Are acea putere de sacrificiu, de a pune binele general mai presus de binele personal.”, mai transmite liderul PNL pe site-ul său.
De ce o carte despre Nicolae Ciucă?
Preşedintele PNL răspunde şi la întrebarea ”De ce o carte despre Nicolae Ciucă?”. ”Pentru că s-a vorbit mult despre faptul că “nu sunt din filmul acesta”, al politicii româneşti. Şi e adevărat. Nu sunt un om politic tipic. Şi veţi vedea în această colecţie de gânduri şi poveşti de viaţă care e crezul meu. Sunt un om cât se poate de simplu, cu credinţă şi frică de Dumnezeu. Îmi iubesc ţara şi nu uit nicio clipă că jurământul pe care l-am depus, ca ostaş în slujba României, e să îmi apăr patria. Şi asta nu se face doar cu arma în mână. Se face cu inima curată şi cu gândul că după noi rămân doar lucrurile bune pe care le-am făcut. Oriunde ne-am afla şi oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim”, arată Ciucă.
Comentează pe FACEBOOK