Președintele Nicușor Dan a declarat că înțelege pe deplin responsabilitatea mandatului său și că toate deciziile pe care le adoptă sunt luate exclusiv pentru binele României, oferind totodată o explicație simbolică prin care arată că „uneori e mai greu să distingi între pasul 1, pasul 2, pasul 3” în gestionarea crizelor politice majore. Declarațiile au fost făcute în contextul negocierilor intense din timpul actualei crize politice naționale, în încercarea de a forma un nou Guvern înainte de sfârșitul sesiunii parlamentare.
Nicușor Dan: Deciziile pe care le iau – pentru binele României; uneori e mai greu să distingi între pași
Declarațiile au fost transmise public în timp ce șeful statului se afla la Cluj-Napoca, unde a participat la un eveniment alături de organizatorii conferinței de tehnologie Techsylvania, conform Agerpres.
‘Eu sunt o persoană care are o istorie de 20 de ani și în momentul în care iau niște decizii cred că toată lumea trebuie să fie convinsă că deciziile astea sunt luate în mandatul pe care l-am obținut și pentru binele României. Acum, uneori e mai greu să distingi între pasul 1, pasul 2, pasul 3. Uneori e foarte tentant să faci un gest în pasul 1 care are consecințe negative în pasul 2. Ãsta este modul meu de a fi, dar vreau să-i asigur pe toți că înțeleg foarte bine responsabilitatea mandatului’, a declarat, miercuri seară, Nicușor Dan, la remarca unei jurnaliste că societatea civilă din care șeful statului a făcut parte la un moment dat se întoarce acum împotriva sa.
Referindu-se la situația politică actuală, președintele a arătat că s-ar întrevede șansa unui guvern până la sfârșitul sesiunii parlamentare.
‘Suntem într-un moment în care partidele au câteva zile să se înțeleagă. Din ce-au anunțat public – eu cred că cine anunță ceva public trebuie să se ține de cuvânt – se întrevede șansa unui guvern, sper până la sfârșitul sesiunii parlamentare. E mingea la ei acum. Eu o să mă întorc, vineri sunt în București toată ziua, dacă e nevoie de mine, ne vedem’, a afirmat șeful statului
Comentează pe FACEBOOK













