duminică 26 mai 2024

Noi detalii despre cazul legumelor toxice. Cum arată analizele

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele a finalizat expertizele în cazul celor trei legumicultori buzoieni acuzaţi că au folosit substanţe neconforme pentru a grăbi coacerea legumelor din solariile pe care le deţin.

Analizele au relevat că roşiile pot fi consumate, dar castraveţii trebuie retraşi de la comercializare.

„În urma finalizării raportului de expertiză s-a constatat că în cazul unuia dintre suspecţi probele de tomate au evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice, însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei, iar la probele de castraveţi a fost evidenţiată prezenţa unor substanţe chimice în afara normelor legale, legumele fiind neconforme consumului populaţiei. În cazul celui de-al doilea suspect, probele de tomate au evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice, însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei, iar la probele de castraveţi a fost evidenţiată prezenţa unor substanţe chimice în afara normelor legale, legumele fiind neconforme consumului populaţiei. Referitor la cel de-al treilea suspect, raportul de expertiză a evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice în probele ridicate, însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, transmite Digi24.

Chiar şi aşa, organele de anchetă îi vor cerceta în continuare pe cei trei legumicultori dat fiind că folosirea substanţelor chimice neautorizate constituie infracţiune.

”Murim încet, cu zile, dacă ne luăm după ministrul Petre Daea şi dăm iama în castraveţii otrăviţi, dovediţi de organele de cercetare penală! Apropo, după ce ministrul Daea va părăsi biroul, daţi cu tămâie şi băgaţi duhul comunismului înapoi în lampă, să nu mai iasă decât în cărţile de istorie tristă a acestui popor!”, a scris senatorul PNL Vlad Mircea Pufu pe Facebook, cerând totodată demisia ministrului Agriculturii.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- AFLĂ MAI MULT -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro