Noi acuzații între liderii coaliției. Vicepreședintele PSD Mihai Tudose i-a ironizat pe liberali despre care spune că „se luptă cu propriul PNRR, pe care ni l-au prezentat acum trei ani ca fiind cel mai bun pe planeta asta”. Social-democratul a sugerat apoi că liberalii sunt de vină pentru lipsa reformelor.
Întrebat dacă este de părere că PNL ar fi trebuit să facă mai devreme reformele, social-democratul a afirmat:
„Răspunsul este «da». Reformele trebuiau făcute de mult. Anumite lucruri s-au tot adăugat și la un moment dat au ajuns la un nivel insuportabil – vorbim și de acele sporuri, și de tot felul de scutiri (…), excepții. La un moment dat, toată lumea se regăsește într-o excepție”, a afirmat Mihai Tudose pentru B1TV.
„Și atunci, da, la un moment dat, PSD și-a asumat să facă curat, să aprindă lumina. Aici este atitudinea partenerilor noștri de coaliție pe care, nu știu, eu personal nu prea o înțeleg, fiindcă ei practic se luptă cu propriul lor PNRR, pe care ni l-au prezentat acum trei ani ca fiind cel mai bun proiect, ca fiind cel mai bun PNRR care există pe planeta asta”, a adăugat Mihai Tudose, vicepreședinte PSD.
Mai departe, social-democratul acuză PNL că la ora actuală este de acord cu lucruri pe care le-au scris în PNRR că le-ar vrea eliminate.
„Lucruri pe care ei le-au scris acolo că trebuie eliminate, excepțiile fiscale, ei acum nu sunt de acord ș.a.m.d..”, a conchis Tudose.
Comentează pe FACEBOOK