O investiție de aproape 100.000 de euro din bani europeni a rămas blocată la sol, la propriu, în județul Teleorman. Municipiul Turnu Măgurele a achiziționat un balon cu aer cald destinat promovării turismului local, însă aparatul stă nefolosit în cutii de peste șase ani. În timp ce localnicii reclamă risipa de fonduri, primăria oferă o explicație birocratică pentru lipsa decolării.
Achiziția este cuprinsă într-un program european de aproape 3 milioane de euro, prin care ar fi trebuit amenajată întreaga zona, potrivit Stirilor Pro TV.
O localitate din România a cumpărat un balon cu aer cald de aproape 100.000 de euro care nu zboară
Proiectul din Turnu Măgurele a fost finanțat prin programe europene de cooperare transfrontalieră, cunoscute ca Interreg. Aceste fonduri au adus României peste 258 de milioane de euro pentru dezvoltarea zonelor de la granița cu Bulgaria, bani care ar fi trebuit să sprijine turismul și crearea de locuri de muncă.
La Turnu Măgurele, Primăria a inclus în proiect și achiziția unui balon cu aer cald. Ideea era ca turiștii să poată vedea de sus zona Cetății Turnu, un obiectiv restaurat și amenajat tot cu bani europeni. În 2020, Primăria prezenta pe pagina sa de socializare imagini spectaculoase și promova proiectul ca pe o atracție turistică. Șase ani mai târziu, balonul nu este folosit.
A costat 86.400 de euro, fără TVA
Balonul a fost cumpărat de la o firmă din Cehia și a costat 86.400 de euro, fără TVA. Pe lângă această sumă, au mai fost plătite și alte servicii legate de proiect. Potrivit Știrilor PRO TV, de un an există și un pilot pentru balon, iar Primăria ar fi trebuit să plătească 7.700 de euro pentru 12 ridicări și 4 verificări pe an. Au fost achitate și asigurarea pentru daune și servicii de traducere.
Mai mult, platforma de beton de pe care ar fi trebuit să se ridice balonul s-a dovedit prea mică, așa că a fost nevoie de construirea unei alte platforme.
Explicația primarului
„Acum este la o baza sportivă, dar e împachetat, în cutia proprie. Aici este husa balonului și în spate este nacela. Se întine cred că 25 de metri? Aici avem depozitate fel și fel de materiale. Suntem în procedură de avizare, Autoritatea Aeronautică Română este cea care avizează astfel de servicii.
Una este anunțul de participare și una e încheierea contractului și recepționarea muncii. La înscrierea în proiectele europene sunt și firme de consultanță, și proiectanți și au venit cu sugestia asta, să fie atractivitatea mai mare din partea turiștilor.”, a declarat pentru sursa citată Dănuț Cuclea, primarul orașului Turnu Măgurele.
Comentează pe FACEBOOK













