joi 16 aprilie 2026

O nouă zi, noi scumpiri la combustibili. Motorina a depășit nivelul de 10 lei pe litru în unele benzinării

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Prețurile carburanților au crescut și joi, iar pentru motorina premium s-a depășit pragul de 10 lei pe litru în multe stații, ca urmare a efectelor războiului din Orient.

 

Motorina a trecut de 10 lei litrul în unele benzinării

 

Astfel, în benzinăria OMV de pe bulevardul Timișoarei din Capitală, un litru de motorină premium costă 10,10 lei pe litru, scrie Hotnews. La Petrom, acest sortiment are un preț de 9,82 lei pe litru, La Rompetrol, prețul este 9,94 lei, iar, la MOL, 9,88 de lei, potrivit aplicației Monitorul Prețurilor Carburanților.

Motorina standard, care este cel mai utilizat carburant din România, costă 9,40 lei la Petrom, 9,38 la Rompetrol, 9,32 la MOL și 9,54 lei la OMV.

Benzina standard a ajuns la 8,79 lei la Petrom, 8,88 la Rompetrol și 8,92 lei pe litru la OMV.

Sortimentul premium de benzină costă 9,38 lei la Petrom, 9,61 lei la Rompetrol și 9,65 în stațiile OMV.

În urmă cu două zile, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat că statul va trebui să intervină prin organele de control în problema creșterii prețurilor la combustibili, mai ales majorările s-au făcut pe stocurile vechi.

„Sunt creșteri spectaculoase la combustibili, ne îngrijorează situația, mai ales că sunt stocuri achiziționate în trecut. Toate agențiile și instituțiile care au în atribuții monitorizarea și controlul într-un context de criză ar trebui să acționeze. În următoarea zile se va lua o decizie, iar parte a acestei decizii suntem și noi, Ministerul Finanțelor. E clar că stocurile la dispoziție la momentul începutul războiului nu au fost influențate de acest lucru. Cred că în următoarele zile se va lua o decizie în sensul monitorizării prețului”, a spus marți dimineața Alexandru Nazare.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că România a luat deja măsuri pentru a limita exporturile de carburanți, astfel încât producția internă să fie direcționată prioritar către piața locală.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro