UPDATE – Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, că s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie. ”Am decis să reducem componenta de cheltuieli care ţinea de achitarea unor drepturi obţinute de magistraţi prin sentinţe care au fost câştigate în anii trecuţi”, a precizat el. Bolojan a explicat că la prânz vor fi reluate dezbaterlie în Comisia de buget. ”Ne propunem ca în această seară să înceapă dezbaterile propriu-zise în plen şi în cursul zilei de mâine să fie aprobat bugetul”, a adăugart premierul.
”Ţinând cont de situaţia bugetară, de criza care ţine de războiul din Golf şi de tot contextul în care ne găsim, s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie”, a declarat Ilie Bolojan.
El a explicat că existau două posibilităţi: de a creşte deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amnendamentelor din Parlament, iar a doua – de a reduce alte cheltuieli.
”Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ţinea de achitarea unor drepturi obţinute de magistraţi prin sentinţe care au fost câştigate în anii trecuţi. În aceste condiţii, vor fi reluate la prânz dezbaterle în Comisia de buget şi ne propunem ca în această seară să înceapă dezbaterile propriu-zise în plen şi în cursul zilei de mâine să fie aprobat bugetul”, a arătat premierul.
stirea initiala
Liderii coaliției de guvernare s-au reunit joi, 19 martie, de la ora 10:00, într-o ședință decisivă pentru deblocarea bugetului de stat, după ce negocierile au fost suspendate cu o zi înainte.
Blocajul a survenit în urma respingerii repetate a unui amendament PSD în valoare de 1,1 miliarde de lei, destinat ajutoarelor pentru pensionari, măsură care nu a întrunit voturile necesare în comisiile de specialitate.
„România are nevoie de un buget și trebuie să tratăm cu responsabilitate acest lucru”, a spus Ilie Bolojan, înainte să participe la ședință.
La discuții sunt prezenți Kelemen Hunor, Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților.
Reprezentanţii PSD, PNL, USR și AUR s-au certat miercuri în comisiile de buget-finanţe din Parlament, unde se dezbate proiectul bugetului de stat pe 2026, după ce amendamentul PSD care cuprinde măsurile din pachetul social pentru cei vulnerabili a fost respins de două ori cu ajutorul AUR. Dezbaterile s-au blocat, iar ședința comisiilor de buget a fost suspendată.
Simion (AUR): Nu ne cereţi să fim complice cu PSD la transformarea românilor în cerşetori
„Nu ne cereţi să fim complice cu PSD la transformarea românilor în cerşetori. Vom asigura votarea unui buget care să intre în ţinta de deficit de 6%. Avem oameni capabili care au muncit foarte mult în aceste zile, care au fost în această ‘comisie simulacru’ şi care au refuzat să dea bani pentru construcţia de stadioane (…) pe seama pensionarilor, elevilor şi studenţilor, profesorilor. Vrem să facem dreptate. Pentru asta ne-au trimis românii aici, nu să fim complice cu PSD sau USR, nu să fim puşi în buzunarele unora sau altora. AUR votează în interesul românilor şi vom obţine indexarea pensiilor cu rata inflaţiei sau sprijin pentru persoanele vulnerabile din fonduri de la buget, din fonduri europene şi din soluţii care se regăsesc în acest buget alternativ. În această seară, voiam să-l punem pe masa plenului reunit. Este iresponsabilitatea acestei coaliţii”, a mai menționat Simion.
Un posibil compromis între PSD și PNL
Este o soluție care, din informațiile Digi24, a fost încă de ieri prezentată social-democraților, însă ulterior retrasă, și anume din acel 1,1 miliarde de lei, bani ceruți de către PSD pentru acele măsuri sociale, să fie acordată doar o sumă undeva la 800 sau poate 900 de milioane de lei, deci o scădere cu vreo 200-300 de milioane de lei față de cât au cerut social-democrații.
Aceasta este propunerea care ar urma să fie făcută dinspre Ministerul Finanțelor, prin vocea lui Alexandru Nazare, către social-democrați, astfel încât să fie găsită soluția de compromis, să poată fi deblocată discuția despre bugetul pe 2026.
Comentează pe FACEBOOK











