Primarul Gabriela Firea și premierul Ludovic Orban se acuză reciproc de interese în legătură cu achiziția de măști pentru nevoiași.
Premierul Ludovic Orban a reacţionat, luni, la afirmaţiile Gabrielei Firea care a susţinut că o persoană din anturajul său ar fi apropiată de firma care a contestat licitaţia privind măştile pentru peroanele defavorizate.
” O minciună gogonată”, a declarat premierul, adăugând că se poate verifica portofoliul firmei pentru a vedea unde a câştigat contracte.
Premierul a precizat că Ministerul Sănătăţii a demarat de aproape două luni de zile procedura, dar firma care contestat licitaţia a făcut, în ultima zi a termenului legal, contestaţie, atât la CNSC, cât şi la Curtea de Apel.
”Solicit judecarea cu celeritate a acestei contestaţii şi în termen de o săptămână să distribuim măştile”, a mai declarat premierul.
În replică, primarul Capitalei, Gabriela Firea, consideră ruşinos faptul că şeful Guvernului caută ţapi ispăşitori pentru că Executivul nu e capabil să achiziţioneze aceste măşti.
„Ruşinos! Nu sunt capabili să asigure măştile de protecţie promise populaţiei şi găsesc ţapi ispăşitori! Premierul insistă să acopere incompetenţa guvernului în mai multe privinţe, dar şi în cea a achiziţiei măştilor de protecţie promise populaţiei, aruncând pisica în curtea altora! Este a doua oară când afirmă la televizor că firma care a contestat licitaţia pentru măşti este ‘abonată la contracte cu Primăria Capitalei’. Prima oară am tăcut, crezând că e dezinformat! Dar văd că persistă în eroare! Da, este abonată această firmă la Primăria Capitalei, dar nu la contracte, ci la contestaţii! Şi nouă ne-au blocat nenumărate licitaţii pentru achiziţia unor produse şi/sau servicii extrem de importante pentru bucureşteni”, a postat Firea, pe Facebook.
Comentează pe FACEBOOK