Alexandru Rafila vrea ca pastile cu iodură de potasiu să fie deja distribuite populației. Aceasta trebuie să le aibă la îndemână dacă va fi nevoie, conform News.ro.
Ministrul Sănătății a ținut să prcizeze că „lucrul ăsta nu trebuie interpretat într-un registru al panicii”, ci ca pe un gest de precauţie.
„E foarte posibil să nu trebuiască să le utilizăm niciodată, e chiar probabil să nu trebuiască să le utilizăm, dar pe de altă parte nici nu are rost să excluzi total o astfel de eventualitate”, spune acesta.
„Pentru că un astfel de incident se poate petrece oricând – se poate petrece vinerea, sâmbăta, duminica, seara – iar perioada optimă de administrare este între două şi opt ore de la producerea incidentului respectiv, sau de la momentul contaminării, pentru că incidentul poate să fie la o anumită distanţă de ţara noastră, şi atunci există o perioadă-tampon, nu ştim cât de lungă sau cât de scurtă, cred că cea mai bună soluţie este ca aceste pastile să fie distribuite deja, încât oamenii să le poată păstra la domiciliu şi în cazul în care va exista o comunicare publică, o alertă în acest sens, să poată să le administreze. Şi lucrul ăsta nu trebuie interpretat într-un registru al panicii, nu trebuie niciun fel de exagerare. E foarte posibil să nu trebuiască să le utilizăm niciodată, e chiar probabil să nu trebuiască să le utilizăm, dar pe de altă parte nici nu are rost să excluzi total o astfel de eventualitate şi pentru că acum în vecinătatea României se desfăşoară un conflict sângeros şi care se desfăşoară pe teritoriul unei ţări care are mai multe centrale nucleare funcţionale, e bine să oprim orice de discuţie sau panică, în public”, a declarat ministrul vineri seară, la Digi 24.
Antibiotice Iaşi a produs, în 10 zile, 30 de milioane de comprimate.
Pastilele vor fi distribuite prin intermediul medicilor de familie. Se caută soluții și pentru persoanele care nu se află pe lista vreunui medic de familie.
„Nu o să fie o condiţie legată de timp, dar sigur că cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a spus ministrul.
Administrarea de pastile cu iodură de potasiu sunt destinate copiilor şi adulţilor de până la 40 de ani.
Se dorește, de asemenea și derularea unei campanii de informare privind utilizarea corect a pastilelor cu iodură de potasiu. Acestea nu se iau niciodată preventiv, pentru că administrarea de iod poate produce tulburări.
Comentează pe FACEBOOK













