Premierul Nicolae Ciucă a condus marți Reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a anunțat că România are în pregătire a treia cerere de plată Plan.
”Avem un dialog foarte bun cu reprezentanții Comisiei Europene pentru clarificarea modului în care am îndeplinit țintele și jaloanele incluse în cea de-a doua cerere de plată din PNRR, transmisă în luna decembrie a anului trecut.”, a afirmat premierul la începutul reuniunii.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, peste 5 miliarde de euro dintre cele 6,3 miliarde euro primite deja anul trecut din PNRR – prefinanțare și prima tranșă au fost deja contractate. Autostrada Moldovei, A7, un sector important din Autostrada Transilvania, calea ferată între Caransebeș-Arad-Timișoara sau între Lugoj și Deva, contractele de eficiență energetică încheiate de Ministerul Dezvoltării au deja finanțarea asigurată și vor fi lansate apelurile de proiecte pentru producerea în România de baterii și alte resurse de producere a energiei verzi.
Discuțiile din cadrul reuniunii a vizat analizarea unei serii de jaloane și ținte care necesită clarificări în procesul de validare cu Comisia Europeană între care proiectul legii pensiilor speciale, al legii guvernanței companiilor de stat, definitivarea procedurilor guvernanței în sectorul energetic pentru numirea membrilor CA.
Până la depunerea cererii de plată numărul 3, vor trebui clarificate și aspectele legate de reducerea granturilor, ca urmare a creșterii economice înregistrate de România, ajustarea RePowerEU și validarea închiderii jaloanelor și țintelor aferente trimestrelor 3 și 4 din 2022.
România are acum în pregătire cea de-a 3-a cerere de plată, care are ca termen de depunere sfârșitul lunii martie 2023. Aceasta are o valoare totală de 3,243 mld. euro. Un număr de 77 de jaloane și ținte aferente trimestrului III 2022 și trimestrului IV 2022 fac obiectul celei de-a 3-a cereri de plată.
Comentează pe FACEBOOK