Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, că a vorbit cu europarlamentarul PSD Mihai Tudose despre postul de comisar european, iar acesta l-a refuzat. Despre Victor Negrescu, prim-ministrul a afirmat că este o variantă de comisar.
Ciolacu este de părere că Negrescu ar putea să ne reprezinte cu succes la Bruxelles
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că eurodeputatul Victor Negrescu este „una dintre opţiuni” privind propunerea pe care România o va avansa, după încheierea negocierilor asupra portofoliilor, pentru postul de comisar european care va reveni ţării noastre în viitoarea Comisie Europeană.
El a fost întrebat dacă s-a hotărât care va fi propunerea României pentru postul de comisar european.
„Urmează să avem discuţii, să am şi discuţii directe cu doamna preşedintă a Comisiei, von der Leyen. Scrisoarea, normal, e adresată preşedintelui României, fiindcă preşedintele e membru al Consiliului European. Cum e şi normal, preşedintele a direcţionat acea scrisoare către primul-ministru, pentru că primul-ministru desemnează comisarul. Posturile se negociază întâi în interiorul familiilor europene. Haideţi să ajungem în zona… Prima opţiune este dacă România îl mai menţine în funcţie pe fostul comisar, lucru pe care l-am decis deja – nu mai menţinem fostul comisar, doamna Văleanu, care a fost la Transporturi”, a explicat Ciolacu, potrivit Agerpres.
Ciolacu l-a vrut pe Tudose Comisar European, dar a fost refuzat
Prim-ministrul a informat că europarlamentarul social-democrat Mihai Tudose a refuzat o eventuală nominalizare pentru postul de comisar european.
„Ce pot să vă spun, foarte clar, şi nu o spun cu bucurie, colegul nostru Mihai Tudose nu doreşte să meargă comisar. Am avut o discuţie cu dânsul şi a zis că vrea să rămână alături de echipă, fiindcă, în momentul în care devii comisar, nu mai ai dreptul să faci politică, trebuie să te retragi din politică. Şi Mihai (…) a decis să rămână în echipa pe care o formăm cu toţii. Cu alte cuvinte, m-a refuzat, ca să fiu mai direct”, a precizat Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă eurodeputatul Victor Negrescu va fi propus pentru postul de comisar european, premierul a indicat că acesta reprezintă „o opţiune”. „Este una dintre opţiuni”, a spus el.
CITITI SI – Premieră. Ministrul Barbu cere demisia comisarului european pentru Agricultură
Comentează pe FACEBOOK