Marius Budăi, ministrul muncii a făcut deja anunțul la Antena 3. Potrivit acestuia, pensiile au fost virate de vineri, iar cele aduse de poștaș vor fi încasate până cel târziu în data de 11 aprilie.
Voucherele de alimente vor fi distribuite până în 13 aprilie. Astfel, beneficiarii le vor putea folosi la cumpărăturile de Paşte, informează News.ro.
„Voucherele pentru alimente vor intra şi ele săptămâna aceasta, la începutul săptămânii. De asemenea, pensiile care sunt încasate prin factorul poştal vor fi plătite până în data de 11 aprilie”, a spus Marius Budăi. Ministrul muncii a precizat că a fost făcut acest efort ţinând cont de sărbătorile pascale. „Calendarul era între 3 şi 15 ale lunii, ţinând cont că Paştele este în data de 16 aprilie, am considerat necesar să comprimăm puţin şi să plătim cât mai repede. Am primit mesaje de la seniorii României care ne-au spus că încă de ieri le-au intrat banii pe card”, a declarat ministrul.
Banii prin factorul poştal vor fi încasaţi până în data de 11 aprilie. Voucherele pentru alimente vor fi distribuite până în 12 sau cel târziu 13 aprilie.
Comentează pe FACEBOOK