Plafonarea preţurilor la energie şi gaze va fi prelungită încă o dată, a anunțat, joi, premierul Marcel Ciolacu. Acesta a precizat că măsura este luată pentru a proteja cetățenii vulnerabili.
Plafonarea preţurilor la energie şi gaze va fi prelungită
Guvernul va aproba strategia energetică a României pentru perioada 2025 – 2035, a anunţat, joi, premierul Marcel Ciolacu, care a susţinut că ţara noastră are suficiente stocuri ca să treacă „cu bine” în această iarnă, iar plafonarea preţurilor la energie şi gaze va fi prelungită pentru protejarea cetăţenilor vulnerabili.
„Aprobăm, astăzi, strategia energetică a României pentru perioada 2025 – 2035 prin care vom deveni independenţi de importurile de gaze naturale până în anul 2027. De asemenea, reluăm producţia de uraniu pentru consumul nuclear al ţării, eliminând astfel importurile.”, a explicat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern, scrie agerpres.
Potrivit acestuia, România are suficiente stocuri pentru a trece această iarnă.
„Pentru români însă cel mai important este să le spunem că avem suficiente stocuri ca să trecem cu bine în această iarnă. În plus, avem acum preţuri plafonate la energie şi gaze şi prelungim în continuare plafonarea ca să ne protejăm cetăţenii vulnerabili”, a adăugat premierul.
Plafonarea prețurilor, avantaj major pentru români și firme
Plafonarea prețurilor, avantaj major și pentru români, și pentru firmele românești, arată PSD la un an de la preluarea guvernării.
„Într-un context economic complex și dinamic, Partidul Social Democrat (PSD) a promis că va sprijini atât creșterea nivelului de trai al românilor, cât și afacerile firmelor autohtone. La un an de guvernare social-democrată, datele arată că cele două obiective au fost atinse prin măsurile strategice de plafonare a adaosului comercial, la energie și RCA, pe de o parte, și prin investiții masive în economie, pentru agenții economici locali.
Plafonarea prețurilor a făcut ca românii să poată face economii semnificative în condițiile păstrării consumului la un nivel ridicat, la care s-au adăugat și creșterea veniturilor și reducerea inflației.”, scriu social-democrații într-un comunicat de presă.
Comentează pe FACEBOOK













