Primăria Capitalei va încerca să reducă poluarea, conform normelor europene. Astfel, mașinile poluante vor fi taxate suplimentar, iar autovehiculele aflate în tranzit prin București vor plăti, de asemenea, o taxă.
Printre autovehiculele pentru care va fi necesară o taxă de anul viitor se numără motocicletele, maşinile diesel, dar şi cele pe benzină sau GPL, cu o normă de poluare mai veche, începând de la cele non-euro, până la EURO 4, în cazul vehiculelor diesel de peste 2 tone, informează antena3.ro. Până în anul 2028 măsurile vor fi mai drastice.
Vehicule care trebuie să achite o taxă pentru a circula în Capitală din 2023
– motociclete, mopede, tricicluri și cvadricicluri
non-euro şi EURO 1
– Diesel – cu masa la gol a vehiculului sub 1.000 kg
non-euro, EURO 1, EURO 2
– benzină, GPL, GNC și GNL cu masa la gol a vehiculului sub 1.000 kg
non-euro şi EURO 1
– Diesel – cu masa la gol a vehiculului cuprinsă între 1.000 kg şi 2.000 kg
non-euro, EURO 1, EURO 2, EURO 3
– benzină, GPL, GNC și GNL – cu masa la gol a vehiculului cuprinsă între 1.000 kg şi 2.000 kg
non-euro, EURO 1, EURO 2
– Diesel – cu masa la gol a vehiculului peste 2.000 kg
non-euro, EURO 1, EURO 2, EURO 3, EURO 4
– benzină, GPL, GNC și GNL – cu masa la gol a vehiculului peste 2.000 kg
non-euro, EURO 1, EURO 2, EURO 3
Ce taxe vor fi pentru vehiculele non-euro, EURO 1 și EURO 2
Taxă 1 zi: 20 lei
Taxă 3 zile: 55 lei
Taxă 7 zile: 120 lei
Taxă 30 de zile: 500 lei
Taxă 365 de zile: 5.500 lei.
Ce taxe vor plăti cei cu maşinile care nu sunt înmatriculate sau înregistrate în Bucureşti
Taxa zilnică – 20 lei
Taxă 5 zile – 90 lei
Taxă 7 zile – 120 lei
Taxă 30 de zile – 500 lei
Taxă 365 de zile – 5500 lei.